Noi Îl adorăm pe Tatăl în duh şi în adevăr

Slavă Creatorului, slavă Răscumpărătorului

În Apocalipsa 4:8, cele patru făpturi vii slăvesc fără încetare pe Domnul Dumnezeu Cel Atotputernic pentru tot ce este El în sfinţenia şi măreţia Sa veşnică. Cei douăzeci şi patru de bătrâni, care reprezintă pe sfinţii slăviţi sub caracterul lor de împăraţi şi preoţi, îşi aruncă cununile cu care sunt încoronaţi, înaintea scaunului de domnie al „Celui care este viu în vecii vecilor." Ei sunt îmbrăcaţi cu însemnele slavei care le fusese conferită, dar pentru ei era mult mai însemnat să-L slăvească pe Dumnezeul Cel Atotputernic, Creatorul universului, decât să se ocupe de propria lor slavă. Cununile simbolizează o slavă reală care le fusese dată, dar ei socotesc o slavă mult mai bună să-L slăvească pe Acela care i-a iubit: ei nu se gândesc la ei înşişi, ci la Cel care singur este vrednic să fie slăvit. Iar temeiul acestei atitudini este redat în cuvintele: „Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, pentru că Tu ai creat toate şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost create" (Apocalipsa 4:10). Izvorul şi scopul final a tot ce există este Dumnezeu. Cinstirea Dumnezeului Creator este pentru ceea ce este El şi pentru ceea ce a făcut şi face El. Ce privilegiu să-L ai ca Tată pe acest Dumnezeu Atotputernic şi minunat!
Capitolul 5 din Apocalipsa are ca subiect răscumpărarea. Mielul care a fost înjunghiat a fost găsit vrednic să ia cartea căilor lui Dumnezeu în cârmuire, pentru că a înfăptuit lucrarea de răscumpărare. Iar adorarea este adresată de către răscumpăraţi (cei douăzeci şi patru de bătrâni) direct către Răscumpărătorul lor. În final, tot ce alcătuieşte creaţia universală a lui Dumnezeu slăveşte în cor slava Dumnezeului Celui Preaînalt cu cuvântul „Amin".
Putem înţelege din aceasta unele aspecte care arată cadrul şi caracterul specific al închinării. Să reţinem însă că, în calitate de credincioşi din vremea harului, noi Îl adorăm pe Tatăl în duh şi în adevăr, în fericita încredere pe care ne-o dă calitatea de copii ai lui Dumnezeu, pe care îl iubim, fără să lăsăm la o parte nimic din ceea ce înseamnă măreţia Dumnezeului nostru şi a Răscumpărătorului nostru.
JND