Paracelsus

Paracelsus a fost un creştin în adevăratul sens al cuvântului şi a căutat întotdeauna să-şi susţină concepţiile cu ajutorul citatelor din Biblie. El întreba: 
"Credinţa este o stea luminoasă care îl ajută pe cercetător să dezlege misterele naturii. Trebuie să căutaţi centrul vostru de greutate în Dumnezeu şi să vă bazaţi încrederea pe o credinţă divină, sinceră, curată şi puternică, şi să-i rămâneţi credincioşi cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată simţirea şi cu tot cugetul. Dacă veţi avea o asemenea credinţă, Dumnezeu (înţelepciunea) nu vă va ascunde adevărul Lui, ci vă va dezvălui operele sale într-un mod credibil, vizibil şi consolator. Tot ce se întâmplă (pe lume) se produce din voinţa lui Dumnezeu. Conştiinţa este facultatea pe care am primit-o de la Dumnezeu, şi în care noi trebuie să vedem propriul nostru chip. De aceea se cuvine să facem doar ce ne învaţă conştiinţa, nimic alceva.
Cel care nu se va aprinde el însuşi nu va fi luminat de Dumnezeu, căci Dumnezeu l-a înzestrat cu o conştiinţă în care să aibă o încredere absolută.  A învăţa de la alţii, a accepta ideile altora, a acţiona într-un anumit fel doar pentru că şi alţii procedează astfel, este o ispită. Aşadar, credinţa în lucrurile pământeşti trebuie să se sprijine pe Sfânta scriptură şi pe învăţăturile lui Christos, şi atunci ea va sta pe baze trainice. De aceea va trebui să punem temelia şi piatra unghiulară a înţelepciunii noastre pe puncte de sprijin solide. Primul punct esteRugăciunea sau dorinţa puternică şi aspiraţia spre tot ce este bine. Este necesar să cercetăm şi să batem, şi în felul acesta să ne adresăm cererea Celui Atotputernic din noi, şi să-I amintim de promisiunile Sale, păstrându-le treze. Dacă vom face acest lucru în chip potrivit şi cu o inimă sinceră şi curată, vom căpăta ceea ce am cerut, şi vom afla ceea ce am căutat. Porţile Celui Veşnic, care au fost închise înaintea noastră, se vor deschide, şi tot ce a fost ascuns înaintea privirii noastre va ieşi la lumină. Următorul punct esteCredinţa:  nu simpla credinţă în ceva care poate fi sau nu adevărat, ci o credinţă bazată pe o cunoaştere şi o încredere nestrămutată, o credinţă care poate să mute munţii din loc şi să-i arunce în mare, o credinţă care poate să facă totul, aşa cum Christos însuşi a mărturisit.  Cel de-al treilea punct este imaginatia dacă puterea aceasta ia naştere în sufletele noastre, nu vom avea nici o dificultate în a o armoniza cu credinţa noastră. O persoană, care e cufundată adânc în gânduri, şi, ca să spunem aşa, retrasă în propriul  său suflet, se aseamănă cu cineva care şi-a pierdut minţile, iar lumea se  uită la el ca la un nebun. Dar, în conştiinţa Celui Atotputernic, el este  un  inţelept; este, cu alte cuvinte, prietenul intim al lui Dumnezeu, şi  el  cunoaşte mult mai multe taine ale lui Dumnezeu decât toţi aceia care primesc învăţătura lor superficială pe căile simţurilor, căci el poate ajunge  la Dumnezeu prin sufletul lui, la Christos prin credinţă, şi atrage la sine Duhul Sfânt printr-o imaginaţie înflăcărată, în felul acesta noi putem  deveni asemeni Apostolilor şi nu ne-am mai teme nici de moarte, nici de  închisoare şi nu vom mai suferi din cauza torturii, nici de oboseală, nici de foame şi nici de nimic altceva.
 Dar, cu toată cucernicia sa, Paracelsus n-a fost un bigot.  S-a arătat  întotdeauna un adversar al ipocriziei, al slujirii ceremoniale şi al cucerniciei  afişate ostentativ. 
Citat din Viaţa lui Paracelsus