Marturisire

Eram intoarsa la Domnul de vreo 5-6 ani si simteam ca ceva nu este in regula; nu puteam sa am credinta deplina in Dumnezeu. De multe ori cuvantul Tata, folosit in rugaciune, avea o forma de repulsie in mintea mea. Am incercat involuntar sa mi-L imaginez pe Dumnezeu doar ca Stapan, Binefacator, Mantuitor, dar toate aceste nume atribuite ma tineau la o oarecare distanata de Dumnezeu. Am continuat sa merg inainte, cu o dorinta aprinsa in sufletul meu de a ma contopi cu dumnezeirea, dar ceva scartaia, ceva ma tinea la distanta. Am insistat in citirea Cuvantului cu speranta ca voi gasi acolo rezolvarea, dar cunostintele acumulate ma intelepteau dar nu umpleau golul acela imens. M-am plecat pe genunchi dorind ca apropierea sa se faca in inchinare, dar ..... Este devarat ca dragostea lui Dumnezeu era prezenta, dar se lovea de o stanca, de o bariera ridicata de mine si nu mai putea ajunge la inima mea. In meditatiile mele, amintirile copilariei mele imi apareau mereu, dar le alungam repede pentru ca imi aduceau amaraciune. Dar intr-o zi am auzit o voce:"De ce nu le descarci la cruce?" Bineinteles ca nu am inteles mesajul, dar intr-o zi mai plina de nori m-am last coplesita de amintirile triste care fara mila veneau una cate una, lovind fiecare coarda a inimii mele.  Plangeam si as fi vrut sa ma smulg din acea stare dar imi era imposibil. Trecuse ceva vreme si deja situatia devenise incontrolabila, atunci m-am aplecat pe genunchi si am cerut Domnului sa ma ajute sa ies din acea stare. Fara sa imi dau seama am inceput sa-I povestesc tot oful meu, toate dezamagirile si frustrarile copilariei mele si l-am rugat daca vrea, daca nu pe toate, macar pe cele mai dureroase sa mi le stearga din memorie. Nu stiu cat am stat in acea "confesiune" dar stiu ca atunci cand m-am ridicat de pe genunchi era deja noapte, ma dureau genunchii ingrozitor, dar eram plina de pace, ma simteam libera si interesant era faptul ca acele amintiri nu ma mai dureau; sau poate ca cele dureroase chiar mi-au fost sterse din memorie. Ii multumesc Domnului si-L slavesc pentru toate. Amin.
Relatia mea cu Dumnezeu-Tatal era influientata de ideea deformata pe care mi-o formasem in mintea mea despre cum este un tata; dupa standardul tatalui meu firesc. Sa nu credeti acuma ca tatal meu a fost un "monstru", nu, asteptarile si pretentiile mele au fost prea ridicate; si acuma sunt numai ca Tatal meu actual mi le poate satisface si acum cred acest lucru din toata inima.
Poate ca mai sunt persoane care fac acelasi lucru - privesc pe Dumnezeu-Tatal prin prisma tatalui- firesc, de aceea am tinut sa scriu aceasta marturisire, pentru a ajuta. Va spun ca viata mea s-a schimbat radical si este minunat. Inainte imi lipsea aceea incredere totala in Dumnezeu pentru ca tatal meu firesc m-a dezamajit de atatea ori si banuiam ca asa se va intampla si acum. "Nu sunt atat de buna ca sa ma asculte." imi ziceam. Ei acum Spun:"Nu sunt atat de buna sa ma asculta, dar ma iubeste atat de mult incat Ii este cu neputinta sa nu ma asculta." Este o diferenta , nu? :8

Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit. Psalmii 55:22