Seara

„Spuneţi celor slabi de inimă: ‚Fiţi tari şi nu vă temeţi!’ (Isaia 35:4).

O, cât de preţios este Cuvântul lui Dumnezeu! El are doctorie pentru orice boală, balsam pentru orice rană şi, acum, la sfârşitul zilei, tot cu el mă voi mângâia. De câte ori o inimă descurajată dă copiilor lui Dumnezeu pricină de poticnire! Ce bine este că Duhul Sfânt ne-a dat acest cuvânt: să mângâiem inimile descurajate!
Mari nevoi apasă adesea pe moştenitorii împărăţiei Cerurilor! Oare aşa trebuie să fie? Nu este oare teama noastră fără temei? Nu slujeşte oare nevoia noastră spre un bine veşnic? De ce să ne fie frică de încercarea care totuşi este în mână lui Dumnezeu? Cele mai mari dureri ale noastre vin din necredinţa noastră, nu din încercările noastre; căci, dacă am avea mai multă credinţă, încercările n-ar putea să ne înfricoşeze. Afară de aceasta, frica ne face slabi; ea rupe cingătoarea de la coapsele noastre şi ne ia din mână toiagul pe care ne sprijinim.
Avem nevoie de toată puterea noastră; de aceea nu este nici înţelept, nici drept, să lăsăm să curgă sângele vieţii, care dă putere, din rănile făcute de frică.
Cu grijile şi temerile noastre necinstim pe Dumnezeu, ca şi cum El n-ar fi puternic, înţelept şi plin de milă. La o parte cu ceea ce aruncă o umbră asupra însuşirilor lui Dumnezeu!
Un creştin adevărat nu trebuie să întreţină în inimă aşa ceva.
Nu este oare teama ceva foarte nefolositor? Cui i-a adus ea vreun bine? Poate oare teama să umple o cămară goală sau să dea iarăşi sănătate unui copil care moare?
Rugăciunea cu putere şi lucrarea cu râvnă sunt lucruri înţelepte, dar teama nu este de nici un preţ. Dacă ai putea să dovedeşti că ea este bună la ceva, din partea mea n-ai decât să-i faci loc în suflet; dar câtă vreme nu poţi să faci acest lucru - şi nu vei putea niciodată - fii tare şi nu te teme!

CHSporgeon