De ce intram in panica cand vedem usa cuptorului? De ce ne pierdem pentru un moment credinta si credem ca oamneii pot face mai mult decat ar putea face Dumnezeu? Sunt intrebari care mi-au facut sa rosesc.
Daca m-ar fi intrebat cineva vineri seara de credinta mea, batandu-mi cu pumnul in piept i-as fi zis ca nimic nu mi-o poate zdruncina. Si totusi sambata dimineata, cand a trebuit sa arat practic cum cred, am dat faliment. Imi este rusine si-mi plang neputinta. Este foarte adevarat, credinta adevarata este in mijlocul incercarilor.
In mijlocul acelor groaznice dureri simteam nevoia ca cineva palpabil sa ma mangaie uitand ca Dumnezeu o poate face cel mai bine; am simtit nevoia ca cineva vizibil sa ma priveasca cu mila, uitand ca Ochiul lui Dumnezeu vegheaza neincetat si plange odata cu mine; am simtit nevoia sa aud un glas real care sa-mi spuna: fi tare, desi Dumnezeu mi-a spus de zeci de ori: "Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.”
De ce?
Tata iarta-ma!
M-am bucurat ca ati fost acolo si mi-ati spus un cuvant de imbarbatare si v-ati rugat pentru mine. Va multumesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
HTML