Mergeam inconjurata de oamneni dragi care se bucurau si alergau voiosi spre Casa Domnului. Eram fericiti si nu ne opream din cantat si laudam cu tarie pe Cel ce ne-a facut atata bine. Drumul nostru era din ce in ce mai ingust si mai nesigur. Incet incet grupul nostru se subtia iar cand au inceput sa se auda cateva latraturi de caine m-am trezit singura luptandu-ma cu fiara ce incerca sa ma incolteasca.Faceam pasi inapoi iar frica ma coplesea. Batul ce-l aveam in mana, parea fermecat, il ridicam si cainele se da inapoi. Dincolo de gardul mare de la stanga mea se auzeau mai multi caini latrand cea ce ma facea sa ma infior si mai tare. Deodata cainele s-a intors si a luat-o la sanatoasa. Bucuria mi-a fost scurta, pentru ca mi-am amintit ca la capatul gardului era o poarta deschisa si stiam ca acum or sa imi iasa toti inainte. Grabeam pasul cu inima cat un purice sperand sa ajung inaintea lor la poarta. Eram foarte suparata pe prieteni mei care m-au lasat acolo singura. Luasem hotararea sa nu mai ma raspund cu ei daca voi scapa de aici cu bine. Cu ochii in lacrimi si plini de groaza am zarit poarta care era larg deschisa. Dar cand m-am apropiat de poarta a vazut un barbat care sta in pragul portii. Nu stiam ce are de gand si-l imploram din priviri sa ma ajute. Cand I-am intalnit privirea am simtit o pace launtrica. Nu ne-am spus cuvinte dar fiecare am stiut ce vrea sa spuna celalalt. Eu l-am rugat sa tina caini iar El cu lacrimi in ochii mi-a dat aceea siguranta ca pe acolo nu o sa treaca nici un caine. Am trecut de poarta si tot priveam inapoi ca sa-i intalnesc privirea care-mi da siguranta si increderea ca nimic rau nu mi se va intampla.
Drumul meu ducea la o scara pe care am urcat foarte greu pentru ca nu era deloc inclinata. La capatul scarii era un "podet" de casa. Ultimele trepte au fost din ce in ce mai greu de urcat. Pe masura ce urcam am zarit o masa impodobita ca de nunta, iar la capatul ei pe Cineva care sta si ma privea cu atata dragoste si bunatate ca parca nici nu am simtit cum am urcat ultima treapta. Am inceput sa plang cand mi-am dat seama cine este si in loc sa-i spun tot ce mi-am propus ca-I voi spune, am inceput sa plang si sa-i povestesc ce mi s-a intamplat. Atunci El mi-a zis: "
"Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste. ...Nenorocito, bătuto de furtună şi nemângâiato! Iată, îţi voi împodobi pietrele scumpe cu antimoniu şi-ţi voi da temelii de safir.....Vei fi întărită prin neprihănire. Izgoneşte neliniştea, căci n-ai nimic de temut, şi spaima, căci nu se va apropia de tine.."
M-am trzit plina de pace si pana azi, cind imi amintesac visul acesta, ma infior toata si ma umplu de pace.
Domnul fie laudat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
HTML