Privesc cum fulgii de zapada zburda pe langa fereastra mea, e atata frumusete in tot ce fac ei, acopera totul lasand in urma lor albul imanculat. Unul mai indraznet s-a oprit o clipa in dreptul meu si l-am intrebat: " Esti asa de mic, cum reusesti sa aduci atat bucurie in inimile atator oameni?" Mi-a raspuns cu o voce moale ragusita: "Stapanul a dat porunca sa alergam degraba pe pamant si sa aducem bucuria, sa ne unim intr-o manta si sa facem totul alb stralucitor si sa spunem copiilor Lui ca El este viu, ca prin acest cadou vrea sa le arate ca inca ii mai iubeste si sa nu deznadajduiasca pentru ca El vine in curand. In porunca Lui e atata bucurie incat nu incape in toti fulgii de nea, asa ca o raspandim pe tot locul pe unde trecem." Ochii mi s-au umplut de lacrimi iar inima intr-un imn de bucurie inalta osanale Tatalui ceresc. Osana! Cum gaseste El ca in toate sa ne surprinda placut? De ce nu stim sa apreciem dragostea parinteasca a lui Dumnezeu? De ce credem ca totul ni se cuvine? El ne trimite soarele care face sa zambeasca tot ce atinge, El ne trimite poloaia cu tunete si fulgere sa ne amintim cat este de puternic si sa nu ne fie frica aici in Valea Plangerii; El face sa adie vantul de primavara si sa raspandeasca mireasma florilor de crin, Tot El se coboara la cel cu inima zdrobita si-l mangaie punand balsam pe rana. El sterge lacrima orfanului si-a vaduvei si tot ce atinge El este binecuvantare si pace.
Simt ca imi crapa inima de atata bucurie, am o pace ca o mane si iubire ca un fluviu ......
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
HTML