Bine ati venit pe blogul meu. Dumnezeu sa va binecuvinteze!!!

Buchet putin mov

_________________

Citate -Spurgeon -"Printul Predicatorilor"

Poate că unii dintre voi cred că nu e nevoie de trezire, că inimile voastre sunt destul de bune; sper că nu sunt mulţi. Dar dacă crezi aşa, ascultătorule, te avertizez. Îţi imaginezi că eşti neprihănit, şi de aceea se va dovedi că greşeşti. Cel care spune în sinea lui: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit” trebuie să afle că este „nenorocit, sărac, orb şi gol”. Cel care spune că nu este nevoie de trezire nu ştie ce vorbeşte. Preaiubiţilor, veţi afla că cei care sunt consideraţi a fi cei mai buni din poporul lui Dumnezeu trebuie să creadă despre ei că sunt cei mai răi; iar cei care îşi imaginează că totul merge bine cu inima lor nu ştiu nimic despre curentul subteran al răului care este gata să-i târască acolo unde nu vor să ajungă, în timp ce ei cred că merg spre pace şi prosperitate.

Şi acum, o Doamne al oştirilor, ascultă apelul nostru fierbinte care se îndreaptă spre tronul Tău. „Ridică-ne iarăşi”. Luminează cărarea noastră cu strălucirea ochilor Tăi; înveseleşte inimile noastre cu zâmbetul feţei Tale. O, Dumnezeul oştirilor, fă ca orice regiment şi rând din biserica Ta militantă să aibă o inimă desăvârşită, neîmpărţită în slujba Ta. Revarsă-Ţi harul peste copiii Tăi. Înfricoşează-Ţi tot poporul. Fă ca inimile şovăielnice să se întoarcă spre Domnul. Adu timpuri de înviorare prin prezenţa Ta, şi toată slava să fie doar a Numelui Tău.

Despre Charles Haddon Spurgeon

Predicatorul baptist din Anglia a schimbat imaginea creştinismului evanghelic prin expresivitatea predicilor sale încărcate emoţional. Astăzi, după o sută de ani de la moartea sa, Charles Spurgeon este autorul creştin cu cele mai multe materiale publicate, dintre toţi câţi au murit sau încă trăiesc.

Spurgeon s-a născut în Anglia, anul 1834, într-o zonă din Essex unde era o împotrivire mare faţă de protestantism. Eroii lui Spurgeon erau protestanţi neînfricaţi care au acceptat să fie duşi la rug pentru credinţa lor şi puritani plini de îndrăzneală, asemeni lui John Bunyan, care au fost închişi pentru credinţa lor.

În 1850, la vârsta de cincisprezece ani, a fost convertit. Într-o zi, pe când se grăbea să ajungă la o întâlnire planificată, o furtună de zăpadă l-a forţat să se adăpostească într-o biserică mică dintr-un sat. Acolo, Dumnezeu i-a deschis inima să primească mesajul mântuirii.

Spugeon era un vorbitor captivant, care atrăgea mulţimi iar într-o împrejurare a mărturisit că el nu avea decât o singură ţintă: „Lua textul pentru predică şi mergea direct la cruce cu el.” Avea o singură dorinţă care ardea în inima lui – să vadă oamenii venind prin credinţă la Isus Hristos. Tot el a explicat: „Mântuiea credinţei este legătura directă cu Hristos – acceptându-L, primindu-L şi odihnindu-ne doar în El pentru justificarea noastră, pentru sfinţirea noastră şi pentru viaţa veşnică prin puterea harului lui Dumnezeu”. El a fost un model de viaţă predată prin devotarea sa faţă de Scriptură, prin viaţa sa de rugăciune şi printr-o trăire evlavioasă. Toate acestea l-au făcut să predice cu putere înaintea oamenilor.

„Aş merge în adâncuri de o sută de ori pentru a înveseli un suflet deprimat. Este bine pentru mine că am fost chinuit şi profund tulburat pentru ca acum să pot spune un cuvânt la vreme potrivită celui care este împovărat.”

„El [Isus Hristos] este cel mai generos căpitan. Dintre cei mai aleşi prinţi, nimeni nu este ca El.

Întotdeauna El este în primul rând la război, este în cea mai neagră parte a bătăliei. Atunci când bate vântul, El întotdeauna stă în partea pustie a dealului. Încărcătura cea mai grea a crucii este pe umerii Lui. ”

„Dacă ne spune să purtăm o povară, o poartă şi El împreună cu noi. Dacă există ceva care să superabunde în bunătate, în tandreţe, în nobleţe, în îndurare şi imens mai mult decât atât, în dragoste, atunci întotdeauna se va găsi deplin în El.”

„Peste patruzeci de ani L-am slujit pe El, binecuvântat să fie Numele Lui! Nu am avut decât dragoste pentru El. Aş fi bucuros să mai continui alţi patruzeci de ani în această slujbă preţioasă aici jos, dacă Îi face plăcere Lui. Lucrarea Sa este viaţă, pace, bucurie. Oh, dacă aţi intra fară să întârziaţi în această lucrare. Dumnezeu să te ajute să te înrolezi sub drapelul lui Isus chiar astăzi! Amin. ”

„Duhul meu era îngropat aşa de adânc, încât am plâns ca un copil aproape o oră, neştiind de ce.” El era convins că în viaţa fiecăruia sunt perioade în care durerea şi apăsarea inimii sunt imperios necesare. „Deznădejdea nu este o virtute; cred că este un cusur. Cu toată sinceritatea spun că îmi este ruşine de mine pentu că deseori cad în disperare, dar sunt ferm convins că singurul remediu este credinţa sfântă în Dumnezeu.”

 

Misiunea, scopul și mesajul lui Isus Cristos

 
de T. Austin-Sparks

Capitolul 1 - În Evanghelia după Matei

Doamne, Te rugăm ca așa cum stăm aici unii lângă alții, așa să ne unești și în Duhul. Dacă gândurile noastre nu sunt îndreptate către Tine, atrage-le spre Tine. Doamne Isuse, Tu ești centrul vieții noastre, ajuta-ne să uităm orice altceva în afară de Tine, ajută-ne să uităm locul unde ne aflăm și oamenii din jur și să fim preocupați doar de Tine. Ajută-ne să uităm de mesagerul Tău și de traducător și să auzim cu urechile lăuntrice, glasul Tău Doamne. Suntem în întregime dependenți de Duhul Tău cel Sfânt. Ține cont de nevoia noastră. Te rugăm în Numele Domnului Isus. Amin.
În mâna mea se află o cărticică și tot ce cuprinde această cărticică dintr-un capăt la celălalt are de-a face cu un singur lucru sau cu trei aspecte ale aceluiași lucru: misiunea, scopul și mesajul lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Știți că această cărticică este Noul Testament, iar rezumatul Noului Testament este: misiunea, scopul și mesajul lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu și cu ajutorul Domnului ne vom ocupa de acest mesaj.
Vreau să subliniez acest lucru: tot Noul Testament este rezumat în cele trei aspecte. După cum știți, el cuprinde multe cărți. Există douăzeci și șapte de cărți în Noul Testament, dar toate formează un întreg. Într-o anumită măsură fiecare din aceste cărți ne vorbește despre misiunea lui Isus Cristos, despre scopul lui Isus Cristos și despre mesajul lui Isus Cristos. Douăzeci și una de cărți sunt de fapt scrisori personale și este un lucru minunat că Dumnezeu a ales să ne spună toate acestea prin intermediul unor scrisori personale. Este într-adevăr minunat ce poate face o scrisoare personală atunci când este insuflată de Dumnezeu! O treime din Noul Testament este scris sub forma scrisorilor personale. Există cinci cărți istorice: cele patru Evanghelii și cartea Faptelor Apostolilor, iar apoi cartea Apocalipsa care are un conținut istoric, profetic și doctrinar. Majoritatea scrisorilor conțin nume personale. Singura excepție este în cazul cărții Evrei. În mod evident au existat mai multe scrieri ale apostolilor care s-au pierdut, dar ne-au rămas două lucruri de cea mai mare însemnătate.
Mai întâi, Dumnezeu a căutat ca cele necesare vieții unui creștin să rămână nealterate. Pentru viața creștină nu avem nevoie de mai mult decât există în Noul Testament și cred că veți fi de acord că avem din belșug. Când eram tânăr credeam că înțeleg Biblia.Cineva a spus că Psalmistul trebuie să fi fost tânăr când a spus: ” Sunt mai învăţat decât toţi învăţătorii mei” (Psalm 119:99). Ei bine, după șaizeci de ani de studiu al Noului Testament, astăzi eu mă simt depășit de vastitatea sa! Dumnezeu a căutat ca noi să avem tot ce privește viața și călăuzirea.
Cel de-al doilea lucru este acesta: Noul Testament este o revelație complexă a unei singure Persoane. Fiecare carte din cele 27 de cărți reprezintă un aspect distinct al unei Persoane, fiecare parte din cele 27 are un anumit scop, dar foarte mulți creștini nu sunt în stare să definească aspectul cărții respective. Pentru noi, marea nevoie este de a citi aceste cărți rând pe rând și vă sfătuiesc să le citiți odată de la început până la sfârșit. Amintiți-vă că aranjarea capitolelor este un lucru destul de mecanic care nu a existat până în secolul xv. Aceasta este lucrarea omului asupra Cărții din motiv de comoditate, dar lucrul cu adevărat valoros este citirea cărții de la început până la sfârșit și nu pe capitole.
După ce ați citit-o, lăsați-o de-o parte și puneți-vă câteva întrebări: „Ce are să-mi spună mie cartea?” Și nu: „Ce cuprinde oare această carte?”, ci „Ce are să-mi spună mie această carte? Acum că am terminat-o de citit, ce are de spus în mod practic? Care este semnificația ei? Care este rezultatul practic pentru mine al faptului că am citit această carte?”
Toate acestea netezesc calea noastră pentru câteva lucruri pe care le vom lua în considerare. Scopul nostru de față este ca mai întâi să arătăm semnificația celor spuse deja, iar apoi să luăm în considerare unele cărți ale Noului Testament. Aș vrea să vă amintiți acest lucru pe parcursul înaintării – noi încercăm să înțelegem care este esența creștinismului. Spunând toate acestea, vom începe cu prima carte care este Evanghelia după Matei. Aș vrea să priviți la două pasaje, unul de la început, celălalt de la urmă. Ne vom referi la ele mai târziu.
„Cartea neamului lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.” (1:1).
“Cei unsprezece ucenici s-au dus în Galilea, în muntele unde le poruncise Isus să meargă. Când L-au văzut ei, I s-au închinat, dar unii s-au îndoit. Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: "Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (28:16-20).


Omul Matei Pentru a ajunge să tragem o concluzie la mesajului cărții Matei trebuie mai întâi să-l luăm în considerare pe Matei. Cine și ce era Matei? Ei bine, știm că primul său nume este Levi, deci are două nume – Matei Levi. Mai știm că el era vameș și că locuia în Capernaum. Vă rog să mă credeți că acestea nu sunt detalii nefolositoare, ultimele două lucruri pe care le-am menționat sunt strâns legate de o istorie extraordinară. Matei era vameș și locuia în Capernaum. El era un om investit cu autoritate romană, el era angajat de „armata de ocupație”: se vânduse pe sine vrăjmașului pe pământul unde trăia. Acceptase autoritatea romană și era un om sub autoritate. Dacă el ar fi spus: „Atâta va fi taxa”, tot Imperiul Roman era de partea lui. Acest lucru i-a conferit o slujbă ușoară, căci el putea să pună propriul preț pe lucruri și acesta putea fi foarte piperat. Vă amintiți când Ioan Botezătorul boteza în Iordan și la el veneau și vameși? (Mă întreb dacă Levi a fost unul dintre ei! Dacă da, atunci el nu a fost niciodată botezat.) Ce le spunea Ioan Botezătorul acestor vameși? “Nu luați nimic mai mult decât trebuie!” Prin urmare, vameșilor le plăcea să primească mai mult decât li se cuvenea de drept. Înțelegeți, nu-i așa? Vă gândiți deja la ce voi spune? Evident, Levi era un om care iubea puterea, căci în el se impregnase spiritul Romei imperiale.
Dar perioada în care a trăit Levi? Era o perioadă când Israel se afla într-o stare de adâncă neputință, căci el se afla sub călcâiul Romei imperiale și își pierduse puterea în lume. Încercuiți acel cuvânt „putere”, căci acesta este cheia cărții Matei.
Mai este încă un lucru de spus despre Matei. Singurul lucru care a rămas ca roadă a vieții sale este Evanghelia sa. Aceasta este ceva minunat! Nu știm nimic altceva din istoria ulterioară a acestui om. A fost el un apostol? Da – cu toate astea, singurul lucru care rămâne este o carte și ce carte este aceasta! El este singurul om din Noul Testament care se numește pe sine vameș. Numai el afirmă așa ceva: „şi Matei, vameşul” (Matei 10:3). După douăzeci de secole noi studiem această Evanghelie - ea a fost studiată și de cei care au trăit de-a lungul acestor secole - care reprezintă roada unui vameș convertit. Există șanse pentru noi toți!
Se spune apoi, că Isus a venit în Capernaum și cum trecea pe acolo, El l-a văzut pe Levi stând la punctul vamal. El i-a spus: „Levi, om stricat ce ești! Tu, trădător de țară! Tu, vrăjmaș al propriei tale țări! Ce faci acolo, Levi?” Nu, Isus n-a spus nimic de felul acesta. El l-a privit pe Levi, i-a văzut registrele contabile și toți banii săi și i-a văzut și pe toți aceia care-l priveau pe Levi cu ură. El știa tot ce-i mai rău în el și i-a spus: „Urmează-Mă!” Asta a fost tot. Iar Levi s-a sculat și L-a urmat.
Mă gândesc că este posibil ca Levi să fi auzit învățătura lui Isus în Capernaum și poate să fi văzut și unele minuni, astfel că atunci când Isus a spus: „Urmează-Mă!”, el a auzit în dosul acelor cuvinte ceva mai mult decât cuvinte. A auzit ceva ce făcea apel la simțul puterii sale. Isus nu i-a spus: „Levi, nu ai vrea să fii unul dintre urmașii Mei?” Nici nu i-a spus: „Levi, îți adresez o invitație de a Mi te alătura.” Aș vrea să prind tonul pe care l-a avut Isus, dar a fost ceva de genul acesta: „Urmează-Mă!” În glasul Său exista autoritate. Tineri creștini, Isus nu vă invită să fiți creștini. El nu spune: „Vrei să fii unul din ucenicii Mei?” Glasul lui Isus este glasul autorității divine. El nu este un mesager al Regelui trimis să facă invitații, El este Regele care poruncește. Refuzi această chemare spre pierzarea ta veșnică. Când Isus spune: „Urmează-Mă!”, această chemare cuprinde tot destinul veșnic. Iată care este esența mesajului!
Mai observați încă vreo două lucruri despre Matei. Matei cunoștea bine conținutul Bibliei. El cunoștea Scripturile, dar ele nu aveau putere în viața lui până când nu L-a primit pe Isus. Dacă parcurgeți Evanghelia după Matei veți descoperi că el repetă o expresie de nouă ori, iar acea expresie este: ”ca să se împlinească după cum este scris.” Așa cum am spus, el cunoștea acele versete, dar Biblia nu era vie până când Isus nu a intrat în viața lui, iar când aceasta s-a întâmplat, el a spus:”Ei bine, asta au scris profeții. Dar acum, Îl văd pe Isus în orice loc din Scriptură!” El putea să-L identifice pe Cristos în Scriptură atunci când s-a predat pe sine în întregime autorității lui Isus. Acest lucru este plin de însemnătate. Observați voi, noi nu suntem mântuiți pentru că știm ceva din Biblie și nici pentru că am fost crescuți într-o familie creștină. Adevărata realitate a creștinismului constă într-o predare absolută autorității lui Isus Cristos.

Cele două puncte esențiale ale lui Matei Observați acum cele două puncte esențiale ale lui Matei. În genealogia sa el spune: ”Isus...Avraam...David” - ”sămânța lui Avraam, sămânța lui David”. Prin urmare, Matei Îl vede pe Isus legat de un neam ales, iar Avraam este primul din acest neam ales. Matei Îl vede pe Isus legat de neamul ales și apoi spune: ”din sămânța lui David”. Ce reprezintă David? David reprezintă gândul divin pentru acest neam și anume: domnia sa în lume. Mai întâi un neam ales, adică Avraam. Apoi, un neam cu autoritate absolută între națiuni. Acela este gândul divin.
Țineți bine minte ! Matei se adresează acetui neam ales: ”Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi, şi va fi dată unui neam, care va aduce roadele cuvenite.” (21:43). Acest lucru este extraordinar! Prin urmare, Avraam va avea un alt neam! Un neam ceresc, iar acest neam va moșteni puterea între națiuni și va fi sămânța adevărată a lui David. Dacă veți privi în Apocalipsă veți găsi: o mulțime mare din orice neam care stătea înainte Tronului.

Temelia creștinismului Mai există un aspect pe care aș vrea să-l observați cu atenție, pentru că toată înțelepciunea suverană a lui Dumnezeu se găsește în acest aspect. Atunci când Noul Testament a fost alcătuit, în mod contrar felului omenesc, cărțile au fost puse într-o ordine cronologică greșită. Noul Testament nu este aranjat în ordine cronologică. Dacă ar fi fost așa, Matei nu s-ar afla la început. Când acei oameni au aranjat Noul Testament, dintr-un motiv pe care ei nu-l știau au spus: ”să-l punem pe Matei la început”. Ei se aflau sub călăuzirea Duhului Sfânt mai mult decât știau ei! Duhul Sfânt știa ce face, așa că El a spus: să îl punem pe Matei la început. Și de ce este Matei la început? Din pricina celui mai bun motiv: această Evanghelie după Matei este primul mesaj al creștinismului, ea este temelia și baza întregului creștinism. Care este baza creștinismului? Ce ați răspunde voi dacă ați fi întrebați: ”Care este esența creștinismului?” Răspunsul se găsește în ultimele cuvinte ale acestei Evanghelii: ”Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.” Domnia absolută a lui Isus Cristos este temelia, este esența întregului creștinism.
Observați cum acest gând a pus stăpânire pe Matei. El este cel care ne relatează despre centurionul roman care I-a spus lui Isus: ”Căci şi eu sunt om sub stăpânire; am sub mine ostaşi, şi zic unuia: ,Du-te!' şi se duce; altuia: ,Vino!' şi vine” (8:9). Parcă și aud ecoul glasului lui Isus:”Urmează-Mă!” ”El îi învăța ca Unul care avea putere” spune Matei, ”nu ca învățătorii lor” - iar ei trebuiau să fie puterea neamului lor! Punctul central al Evangheliei după Matei este dreptul absolut al lui Isus de a porunci și de a fi ascultat. Observați că mesajul Evangheliei după Matei se regăsește și în cartea Faptele Apostolilor:”Noi Îl propovăduim pe Isus Cristos ca Domn.” Pretenția pe care o are Isus Cristos este foarte clară în Matei. ”Aţi auzit că s-a zis celor din vechime...dar Eu vă spun...”(Matei 5:21,27,31,33,38,43). De șase ori El preia puterea ”celor din vechime”, iar ”cei din vechime” erau reprezentați de Moise. Așa merg lucrurile până la capăt unde toate sunt rezumate în: ”Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. De aceea mergeți și învățați toate neamurile....tot ce v-am poruncit” - ”ce v-am poruncit”.
Evanghelia după Matei este întotdeauna numită – de către învățătorii biblici - ”Evanghelia Împărăției”, iar Isus este înfățișat ca și Împărat. Ceea ce vrem să spunem este că adevărata caracteristică a unui Împărat adevărat este puterea și acesta este imperativul lui Matei, vameșul de odinioară, care mai întâi, s-a închinat atât de mult puterii încât și-a vândut reputația, cinstea și popularitatea unei puteri străine și odioase, ca mai apoi să facă la fel în ce privește această viață spirituală, cerească a lui Isus Cristos.

Duhul care este în lume De ce am spus toate aceste lucruri? Pericolul cel mai mare care există astăzi în lume este duhul de răzvrătire din ce în ce mai mare împotriva puterii (autorității). Există un duh care refuză orice guvernare și orice autoritate în această lume. Este duhul fărădelegii, duhul care pretinde o viață și acțiune independentă. Copiii leapădă autoritatea părinților. Ei pretind o viață de absolută independență și trist de spus, acest duh se află și în rândul multor tineri creștini. Dacă le dai vreun sfat, îl refuză, iar dacă le spui:”Acel comportament, acea haină nu este vrednică de Domnul Isus”, nu te vor asculta. Dar, desigur aceasta nu este valabil doar pentru tineri. Este un duh care a pătruns în lume și acesta este mesajul scrisorilor către Tesaloniceni, care spune că la sfârșitul vremurilor anticristul va fi ”cel nelegiuit”(cel fără de lege).

Puterea spirituală și biruința spirituală Vreau să mai spun încă ceva. Toate acestea sună foarte dur și înspăimântător, dar vă voi cere să mai cițiți o dată cartea Faptele Apostolilor, aceasta fiind cartea puterii spirituale, autorității spirituale și biruinței spirituale. Toată lumea s-a răsculat împotriva creștinilor. Cu atât mai rău pentru lume! L-a ucis Irod pe Iacov cu sabia? Cu atât mai rău pentru Irod! Citiți ce urmează. O, nu, aici se găsește o autoritate care întrece cu mult pe cea a conducătorilor din această lume. Acești oameni poate că sunt săraci și slabi din punct de vedere al lumii. Poate că sunt disprețuiți. Poate că sunt săraci, Levii convertiți, dar ei au fost făcuți părtași ”întregii puteri din cer și pe pământ”. Ei au fost uniți cu Împăratul împăraților și Domnul domnilor.
Dragi prieteni, voi și cu mine putem fi niște oameni săraci, în ce privește lumea aceasta. Putem fi disprețuiți, o nimica toată, dar Isus Cristos care este în noi este mai mare decât noi și mai mare decât duhul acestei lumi.
Dar să ne întoarcem. Mesajul lui Matei este Domnia și puterea absolută a lui Isus Cristos. O, fie ca noi toți să fim găsiți sub acea Domnie! Aceasta înseamnă mult mai mult decât sunt eu în stare să spun. Când totul a fost spus, la final există biruință, ”Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale.”
Vreau să subliniez acest lucru: începutul și plinătatea creștinismului este Domnia lui Isus Cristos.
Tatăl nostru, Te rugăm să ne înveți ce înseamnă aceasta. Fie ca să fim predați în întregime Domnului Isus. Îți mulțumim că El este Măntuitorul nostru, dar aceasta este pentru binele nostru. Vrem ca totul să fie pentru El, de aceea vrem ca El să fie Domn. Protejează Cuvântul Tău în inimile noastre, în Numele Domnului Isus. Amin.

O zi, doar o zi, Isuse

Dimineaţa... O iau înaintea zorilor şi strig; nădăjduiesc în făgăduinţele Tale. O iau înaintea străjilor de noapte, şi deschid ochii, ca să mă gândesc adânc la Cuvântul Tău. (PS.119:147-148)

La amiază: Mă încred în Dumnezeu, şi nu mă tem de nimic: Ce pot să-mi facă nişte oameni? (PS.56:11) Voi cânta bunătatea şi dreptatea; Ţie, Doamne, Îţi voi cânta. Mă voi purta cu înţelepciune pe o cale neprihănită. Voi umbla cu inima fără prihană, în mijlocul casei mele. Voi avea ochii îndreptaţi asupra credincioşilor din ţară, ca să locuiască lângă mine; cel ce umblă pe o cale fără prihană acela îmi va sluji.(PS.101:1,2;6)

Seara: Eu mă culc şi adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai linişte deplină în locuinţa mea. (PS.4:8)

Crucea și cărarea vieții de T. Austin-Sparks

Capitolul 1 - Calea eliberării

”Eu am venit să arunc foc pe pământ; și cât aș dori să fie deja aprins! Dar am un botez cu care trebuie să fiu botezat și cât de mult aștept să se împlinească!” (Luca 12:49-50).
”Dar Isus le-a spus: nu știti ce cereți. Puteți voi să beți paharul pe care Îl beau Eu sau să fiți botezați cu botezul cu care sunt botezat Eu?” (Marcu 10:38).
”Sau nu știți că toți câți am fost botezați în Cristos am fost botezați în moartea Lui?” (Romani 6:3).
Întorcându-ne la primul pasaj din Luca 12:49-50, este nevoie să spunem pe scurt câteva lucruri legate de traducerea afirmației Domnului, căci așa cum este tradusă nu pare a fi prea clară și există nepotriviri între traduceri. ”Eu am venit să arunc foc pe pământ și cât aș dori să fie deja aprins! Dar am un botez cu care trebuie să fiu botezat!” Observați, în narațiune există o pauză ciudată. Domnul Isus a spus multe lucruri sub forma pildelor, comentariilor și explicațiilor. În acest moment este ca și cum El S-ar verifica pe Sine, face o pauză și privește drept înainte. Inima Lui este plină și dintr-o dată izbucnește în cuvintele care par să nu aibă legătură cu cele spuse înainte: ”Eu am venit să arunc foc pe pământ; și cât aș dori să fie deja aprins! Dar am un botez cu care trebuie să fiu botezat”, deducând de aici că El trebuia să treacă mai întâi prin ceva pentru ca apoi, dorința inimii și scopul venirii Lui să fie împlinite.
Afirmația Lui se împarte în mai multe fragmente. ”Eu am venit să arunc foc” – acesta este scopul venirii Lui. ”Am un botez cu care trebuie să fiu botezat” - aceasta este pătimirea legată de scop. ”Și cât de mult doresc să se împlinească!” – aceasta este calea eliberării Lui sau aprinderea focului.
Vom privi pe scurt la fragmentele afirmației.



Scopul venirii lui Cristos Scopul – ”Am venit să arunc foc pe pământ.” Uneori Domnul nostru a făcut unele afirmații vizavi de venirea Lui. ”Pentru că Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10). ”Eu am venit ca ei să aibă viață și s-o aibă din belșug” (Ioan 10:10) și așa mai departe. Iată aici una din afirmațiile cu privire la scopul venirii Lui: ”Pe lângă toate celelalte lucruri pentru care am venit, am venit să arunc foc pe pământ”. Cred că cea mai bună explicație a ce a vrut să spună prin aruncarea focului pe pământ, se găsește de fapt în cele ce s-au întâmplat. Îi urmărim pătimirea când focul a fost aruncat pe pământ și căutăm să vedem cum a izbucnit și ce a însemnat el; este foarte clar că, focul reprezenta în primul rând lărgirea irezistibilă a Împărăției Lui. Știți, focul acționează astfel: dacă pune stăpânire pe ceva este foarte greu de stăpânit. Este de neoprit, irezistibil. Aceasta este trăsătura și caracteristica focului atunci când se răspândește pe pământ, în special dacă pământul este așa cum era în zilele acelea și încă mai este și azi - foarte uscat și inflamabil. Așadar, vedem că în ziua Rusaliilor când focul s-a pogorât din cer și a fost împrăștiat pe pământ atingând inimile celor prezenți, el s-a întins cu repeziciune. Domnul Isus a spus: ”Eu pentru asta am venit”.
Întotdeauna cred că aceste afirmații sunt adevărate provocări, adică ele ne găsesc descoperiți. Să spunem direct că, dacă scopul pentru care a venit Cristos este de a avea cale liberă, iar Duhul Sfânt de a efectua lucrarea Lui nestingherit, atunci trebuie să existe ceva care este irezistibil și de nestăpânit. Există ceva care merge înainte, se extinde, ia proporții. Acest lucru nu poate fi zăvorât, nu poate fi îngrădit. Există ceva care a fost eliberat pe pământ. Aceasta a vrut să spună Domnul prin acea afirmație bogată – ceva a fost eliberat – aprindeți acest foc și multe lucruri se vor întâmpla.
Îmi amintesc că la un moment dat, un om care era reprezentantul societății ”Apărarea Bibliei” a mers să-l vadă pe domnul Spurgeon și l-a întrebat dacă ar vrea să devină vicepreședintele societății ”Apărarea Bibliei”. Domnul Surgeon s-a uitat la el în felul în care se uita la oameni uneori, în special la acest fel de oameni și i-a spus: ”Fratele meu scump, are leul nevoie de apărare? Dă drumul leului și lucrurile se rezolvă!” Cred că putem lua acest exemplu și pentru discuția prezentă. Lăsați liber Duhul Sfânt și veți vedea ce se întâmplă! Permiteți aprinderea Duhului și lucrurile vor fi irezistibile și nestăvilite. Într-adevăr, ele vor depăși cu mult așteptările noastre. Nu vom fi capabili să le facem față.
Există multe figuri de stil și metafore în legătură cu Duhul Sfânt. Nu se vorbește despre El doar ca fiind un foc sau simbolizând focul. În ziua Rusaliilor El a fost asemănat cu un vânt foarte puternic. Dacă vă bate un vânt foarte puternic știți că nu îi puteți face față, el este prea puternic pentru voi.
Există aici un cuvânt pe care Domnul l-a folosit mai târziu, dar care este bine de luat în seamă acum. ”Și cât de strâmtorat sunt până se împlinește!” Acel cuvânt ”strâmtorat” este foarte interesant în Noul Testament. Îl găsim sub diferite forme. El înseamnă ”constrâns”. Îl găsim în Evanghelii unde femeia care suferea de o boală trece prin mulțime, întinde mâna și se atinge de Domnul, iar El Se întoarce și spune: ”Cine s-a atins de Mine?” Ucenicii Lui I-au spus: ”Stăpâne, mulțimea Te îmbulzește și Tu spui cine s-a atins de Mine?” Iar acel cuvânt ”a îmbulzi” este exact același cuvânt pentru ”strâmtorat” din limba greacă. Știți și voi ce înseamnă să te afli într-o mulțime. Poate chiar recent ați experimentat așa ceva. Intrați într-o mulțime uriașă și vedeți dacă puteți să-i faceți față, dacă puteți să-i țineți piept. Nu, ci sunteți duși de mulțime! Nu e de nici un folos să vă împotriviți, pur și simplu sunteți duși de ea.
Același cuvânt este folosit despre cei care s-au ocupat de Isus în ziua pătimirii și morții Lui. Se spune că oamenii în mâinile cărora Se afla Isus Îl batjocoreau. Oamenii care au pus mâna pe Isus - iată din nou cuvântul nostru: strâmtorat, constrâns. Știți și voi ce fel oameni erau aceia, nu era de niciun folos să te împotrivești lor. Făceau parte din categoria oamenilor celor mai rău făcători. Nu suportau nici un fel de împotrivire. Singurul lucru pe care-l puteai face în prezența acestor oameni era să te lași purtat de mâinile lor și să le dai voie să își împlinească scopul. Acești oameni Îl aveau pe Isus în mâna lor, ei erau constrânși, strâmtorați, stăpâniți de o dorință. Este același cuvânt pe care îl folosește și Pavel: ”Dragostea lui Cristos ne constrânge” (2 Cor. 5:14). Acesta este cuvântul, el înseamnă a ține în stăpânire, a obține stăpânirea și puterea. Este același înțeles și aici. ”Eu am venit să arunc foc”, focul se aprinde, pune stăpânire, iar când el stăpânește, când are cale liberă nimeni nu i se poate împotrivi.

Focul dezbinării Acesta era focul infailibilei dezbinări. Era necesar. Focul întotdeauna găsește lucruri descoperite. Când se întinde, când depășește limitele admise și cuprinde totul, el face o singură deosebire între lucruri: cele pe care le poate arde și cele asupra cărora nu are putere. Focul clasifică lucrurile în aceste categorii; le descoperă, le clasifică, le rezolvă. Priviți în contextul din Luca 12:51 - ”Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Eu vă spun: nu; ci mai degrabă dezbinare.” El continuă - ”Căci, de acum înainte, din cinci, care vor fi într-o casă, trei vor fi dezbinaţi împotriva a doi, şi doi împotriva a trei. Tatăl va fi dezbinat împotriva fiului, şi fiul împotriva tatălui; mama împotriva fiicei, şi fiica împotriva mamei; soacra împotriva nurorii, şi nora împotriva soacrei" - dezbinarea pune lucrurile în categoriile cărora le aparțin.
Singura categorie este cea care va rămâne, va rezista și va avansa pentru că este din Dumnezeu. Cealaltă va fi mistuită de foc și pur și simplu va fi inexistentă. ”Focul va da pe faţă lucrarea fiecăruia”, a spus Pavel (1 Cor. 3:13). Focul dezbinării este inevitabil și infailibil! Acela a fost întotdeauna efectul lucrării Duhului Sfânt: de a ne pune acolo unde aparținem. Întotdeauna lucrarea Lui va separa lucrurile. Sunteți pro sau contra? Sunteți de partea Domnului sau împotriva Lui? Mergeți mai departe cu Domnul sau nu mai continuați cu El? Duhul Sfânt urmărește mereu desfășurarea acestor lucruri; El constată unde ne aflăm și ne clasifică, așa că atunci când Duhul Sfânt a lucrat, noi ne aflăm în categorii bine stabilite. Separarea ne-a ajuns și este inevitabilă.
Dragi prieteni, nu este de niciun folos să evităm această dezbinare. Observați, aici se află o afirmație îngrozitoare. ”Am venit să aduc sabia și nu pacea pe pământ” (Matei 10:34), dezbinând chiar familiile și oamenii dintr-o casă. Nu puteți evita acest lucru și nu încercați să o faceți. Dacă mergeți înainte cu Domnul, dezbinarea va avea loc și în lume, se va vedea clar și pronunțat unde ne aflăm. Nu veți fi ajutați încercând să vă protejați și să o evitați, trebuie să cedați în favoarea lucrării Duhului și este un preț scump de plătit în casa voastră să vedeți dezbinarea făcută de Domnul pe tărâmul a ceea ce vrea Domnul să facă – o separare clară în familie, în orice loc, oriunde - pur și simplu nu poate fi evitată. Ea face parte din prețul care trebuie plătit, despre care vom vorbi în câteva clipe.

Focul provocării Acesta a fost focul provocării inevitabile. De îndată ce Duhul a venit, focul a căzut și a început să se întindă pe pământ, apoi a existat o răzmeliță îngrozitoare și o contradicție extraordinară. Era inevitabil. Dacă voi și eu vom ajunge să fim bărbați și femei conduși de Duhul, nu vom avea parte de un timp ușor. Iadul ne va sta în cale. Fără întârziere se vor ridica conflicte și este adevărat că, cu cât mai mult Duhul Sfânt are cale liberă în noi și ne conduce în toată voia lui Dumnezeu, cu atât mai mult vom întâmpina opoziție, contradicție. Acestea nu vor apare doar între noi și lume, ci de asemenea între noi și copiii Domnului. Este o provocare inevitabilă. Uneori, vă întrebați de ce. Citind Noul Testament vă întrebați: ”Care este problema acestor oameni? De ce sunt atât de supărați și necăjiți? Și de ce acel conflict apare atât de spontan? De ce persită, de ce este atât de irațional?” Totuși, este prezent. Aceasta este realitatea. Este inevitabilă.
Observați, lucrul pe care Domnul a venit să-l facă și îl face, nu va permite nici un fel de neutralitate. Fie va fi ceva, fie altceva. Va fi pro sau contra. Ochii ca para focului (iată că focul apare din nou), ochii aceia nu vor permite starea de căldicel sau ceva din caracterul laodicean. Focul este întotdeauna un element pozitiv și va creea situații pozitive. Dacă totul este plăcut, liniștit, fără greutăți, fără probleme, fără contradicții și fără împotriviri, vă puteți întreba dacă Duhul Sfânt face ceva acolo, deoarece El țintește spre un caracter sigur, care presupune un preț foarte mare de plătit. Fie că sunteți de partea Domnului, fie împotriva Lui, iar între acestea nu există nimic altceva. Acest lucru mai devreme sau mai târziu va ieși la suprafață și va fi precipitat.
Domnul spune că pentru acest lucru a venit. Nu este un accident, o întâmplare sau pur și simplu lucrurile s-au denaturat și au eșuat. Este exact scopul venirii Lui – aruncarea focului pe pământ, iar acestea sunt efectele inevitabile ale focului. Acestea sunt rezultatele.

Pătimirea lui Cristos și a Bisericii Sale ”Eu am un botez cu care trebuie să fiu botezat” - și acesta este cu adevărat punctul principal din inima mea pentru momentele de față: pătimirea. Reiese foarte clar din cuvintele Lui către ucenici, așa cum citim în Marcu 10:38, că acest botez are de-a face cu Crucea, cu pătimirea Lui: ”Puteți voi să beți paharul pe care îl beau Eu sau să fiți botezați cu botezul cu care sunt botezat Eu?” Aceasta este calea, singura cale de a aprinde focul, de a aprinde focul pe pământ - și anume, lucrul extraordinar al răspândirii, al avansării și al extinderii lui irezistibile. Tot ce am spus despre foc depinde în întregime de pătimire. Ea a fost adevărată în cazul Domnului nostru.
Apoi avem următorul verset: ”Nu știți că toți cei care au fost botezați în Cristos au fost botezați în moartea Lui?” Aceasta înseamnă să fiți botezați cu înțelegerea Crucii Lui, să fiți botezați cu înțelegerea prețului Crucii, cu agonia Crucii și cu toate aspectele și valorile ei. Observați, este foarte adevărat că, deși noi nu suntem una cu El în lucrarea Lui de ispășire și nu avem parte în această lucrare, ea este lucrarea și prerogativul Lui unic; fără îndoială că identificarea noastră cu Cristos merge dicolo de mântuirea noastră, de îndreptățirea noastră, de răscumpărarea noastră. Ne conduce chiar la pătimire: ”Împlinesc ce lipsește suferințelor lui Cristos, pentru Trupul Lui, care este Biserica” (Col. 1:24). Esența este că nu există înaintare și progres fără pătimire, fără agonie, fără travaliu. Nu există pocăință trainică în această lume fără Pătimire. Ei au descoperit că fără plătirea acelui preț scump din partea Bisericii și a slujitorilor Domnului, nu exista lucrare de dezbinare, de separare, de consolidare și de expunere a lucrurilor.
Ștefan a descoperit și el acest lucru, nu-i așa? Foarte curând a înțeles că ce-L costase pe Domnul Său, acum plătea și el complet, într-o măsură poate mult mai limitată. Așa a fost întotdeauna. Acest foc trebuie să pună stăpânire pe noi așa încât să nu mai fim doar bucuroși și privilegiați că am ajuns să credem în Domnul Isus, ci de asemenea să suferim de dragul Lui (Fil. 1:29). Acesta este focul care ne consumă dacă este nevoie, să suferim de dragul Lui. Nici o persoană nu va ajunge eficientă dacă viața lui nu este botezată cu pătimirea lui Cristos. Nici un grup local nu va fi eficient în sensul eficienței focului, dacă acel grup nu împărtășește pătimirea Domnului și nu cunoaște părtășia cu El în suferință.
Acest lucru este adevărat și cu privire la întreaga biserică. Așa trebuie să fie. Istoria bisericii este istoria unei succesiuni îndelungate ale botezurilor pătimirii, ale botezurilor suferinței și ale agoniei. Care a fost rezultatul? De fiecare dată, a existat înaintare și eficiență. Întotdeauna a fost așa și întotdeauna va fi așa. Am fost botezați în moartea Lui și în tot ce înseamnă unire cu Cristos în moartea Lui. Mai înseamnă de asemenea, că am fost botezați în suferințele Lui, în pătimirea Lui. Nu este de niciun folos să încercăm a le evita.

Calea eliberării Apoi El spune că pentru El, Crucea a fost calea eliberării: ”Cât sunt de strâmtorat, cât sunt de reținut,, cât de înăbușită mi-e dorința până se împlinește!” Pătimirea Crucii este calea eliberării noastre și dacă vă gândiți la propria experiență spirituală, voi cei care cunoașteți ceva din experința umblării cu Dumnezeu, știți prea bine că doar prin vremuri de suferință adâncă și acută ați găsit din nou eliberarea; o eliberare diferită în viața voastră spirituală. Nu este adevărat? Da, trecem printr-o perioadă de suferință spirituală și sufletească chinuitoare. Nu știm ce face Domnul, nu cunoaștem semnificația acelei suferințe, nici ce dorește El, dar știm că suferim și cunoaștem bine experiențele noastre. Desigur, Îi cerem Domnului să oprească acea suferință, să aducă un sfârșit grabnic, să ne scape de ea. El nu ne ia în seamă și doar cei care au ajuns să vadă cealaltă latură a suferinței pot spune: ”Slavă Domnului că nu m-a luat în seamă!” Între timp, noi credem despre El că Și-a pierdut orice milă, orice bunătate și că nu mai acționează corect. Dar atunci când continuăm să rămânem sub mâna Sa, începem să vedem și să simțim că El are în vedere ceva anume. Poate că are în vedere mândria noastră, independența noastră sau iresponsabilitatea noastră. Ceva iese la iveală și ne confruntăm tot timpul cu ceva din noi, care aproape că ne devastează. Nu am fi crezut că acel lucru din noi poate fi atât de puternic.
O, desigur, am fost întotdeauna gata să credem că asemenea lucruri există în omenire și în noi, la modul general. Dar niciodată nu ne-a plăcut să ni se spună că suntem mândri sau ceva de genul acesta, niciodată n-am fi crezut cât de adânc și puternic înrădăcinat este lucrul respectiv până ce nu am trecut prin încercarea de foc, atunci totul a fost expus și am văzut că viața și lucrarea noastră pentru Dumnezeu a stagnat datorită lucrului respectiv. Ce chin îngrozitor!
Știți despre ce vorbesc? Iar când am ajuns să vedem în mod clar care era problema din timpul încercării noastre, să o aducem la Domnul ca pe o problemă concretă și să ne concentrăm asupra ei, pentru a fi tratată complet și definitiv, când suntem în stare să facem acest lucru, vedem o ușă deschisă - un simțământ nou al eliberării și perspective noi. Atunci știm prea bine că ceea ce Domnul urmărea, nu era nimicirea noastră așa cum credeam, nici încătușarea noastră, ci El voia să ne lărgească, să ne elibereze, iar eliberarea întotdeauna vine pe calea Crucii, a pătimirii. Lărgirea întotdeauna vine în felul acesta.
A fi botezați cu Crucea, cu pătimirea și suferințele Lui ajunge un lucru foarte practic în fiecare situație atât prezentă cât și viitoare. Și până problemele nu sunt clarificate, expuse, definite, tratate înaintea Domnului nu există roade. Când se întâmplă astfel, când ducem tratative aprige cu Domnul asupra problemei pe care El și-a pus degetul, a așezat Crucea și ne-a condus astfel la pătimire, începem să înțelegem semnificația Crucii lui Cristos; cum El a avut de-a face cu tot universul, cu limitările și piedicile din calea planului absolut al lui Dumnezeu.
Am ajuns aici, dar cum se aplică în cazul nostru acest lucru? Se explică prin unirea noastră cu Cristos în moartea Lui. Și care este rezultatul? Ei bine, repet: eliberarea noastră. ”Cât de strâmtorat sunt până se împlinește”, putem spune și noi același lucru în privința oricărei probleme.”Cât sunt de stâmtorat până ce Crucea mă eliberează în privința aceasta și aceea”. Crucea este calea eliberării mele! Dar ea este un pahar, un pahar plin de amărăcine. Un pahar plin de moartea Lui. Cred că dacă am înțelege ce spunem, ne-am da seama ce lucru îngrozitor a fost pentru El moartea Lui. Noi astăzi ne gândim la moartea Lui, la Crucea Lui, la răstignirea Lui, la suferințele Lui și la diferitele aspecte și etape din viața Lui. Dar, dragi prieteni, noi trebuie să mergem la Cruce cu viețile noastre o singură dată pentru a fi sfărâmați! O singură dată! Mândria noastră sau ceva din viața noastră care nu acceptă crucea, care nu este răstignit, chinul acelui lucru este suficient pentru a ne devasta. Toate aceste lucruri El le-a unit în Crucea Lui! Cine le poate număra? Cine își poate aduce aminte de toate? Cine le poate măsura? Toate acele lucruri au fost concentrate în Crucea Lui când a fost făcut păcat pentru noi. Cât de îngrozitoare a fost Crucea Lui privită din punct de vedere spiritual. Nu-i de mirare că trupul Lui fizic a cedat. Încordarea fusese prea mare pentru sufletul Lui, pentru sângele Lui și a cedat. Ce lucru extraordinar a urmat, ce eliberare!
Observați că rezultatul, puterea extraordinară care s-a răspândit pe pământ nu se putea compara cu imensitatea lucrării de la Cruce. Crucea este un lucru imens! Suferințele lui Cristos sunt suferințe imense. Nimeni nu ar putea rezista în fața lor fără să se dezintegreze. Extraordinar! Atunci rezultatul Crucii este de neasemănat – irezistibil și eficient.
În cele din urmă, la ce se rezumă toate acestea? Voi și eu trebuie să avem o nouă înțelegere a Crucii. Trebuie să înțelegem Crucea Domnului Isus. Așa cum am spus adesea, Crucea nu este doar un lucru elementar al vieții creștine, unde ”La Cruce am văzut lumina prima dată și povara păcatului a căzut”, ea este începutul și sfârșitul cunoașterii noastre despre Cruce. Nu vă înșelați – acela este doar începutul. Crucea nu ne privează, nu este o povară care să ne zdrobească. Crucea Domnului Isus trebuie să fie calea eliberării noastre, a lărgirii noastre, a scăpării noastre.
”Eu am venit să arunc foc” - acesta este scopul. Iar pe lângă acest scop există pătimire, dar ea este doar o cale și nu un sfârșit. Sfârșitul este împlinirea scopului. Împlinirea lui este întotdeauna prin Cruce, întotdeauna pe terenul Crucii. Lărgirea, creșterea puterii și a eficienței sunt lucruri pe care Crucea le lucrează în viața noastră în mod foarte practic. Dacă Domnul ne trece printr-o vreme grea și simțim că totul se năruiește, totul ne copleșește, ne golește, vă rog să credeți că dacă acea zi de pătimire prin care trecem ne spune ceva, dacă calvarul spune ceva, atunci iată ce spune: această suferință, această vreme grea are scopul de a vă elibera și lărgi. Credeți acest lucru! Poate că planul lui Dumnezeu vă frustrează. Dar aceasta este dorința Lui și aceasta este calea îngustă, dreaptă și zdrobitoare. Ea are în vedere eliberarea, lărgirea. ”Cât de strâmtorat sunt până se împlinește” .
Cu toții putem spune același lucru despre un lucru sau altul: ”Cât de strâmtorat sunt până” acest lucru se împlinște în viața mea. Dar când lucrul s-a împlinit, deținem o nouă înțelegere a Crucii și astfel suntem lărgiți, eliberați, există mai mult din Domnul în viața și slujirea noastră – va exista mai mult foc, un foc măreț.

Strigatul din zori

Cu Tine este bine in Univers!!!

Se aude-n noapte un strigat,  o chemare.
E tot mai deslusit, e strigat de chemare ce rasuna peste vai si dealuri; ecoul lui aduce jeamat de durere-n inimi frante si porneste lacrima din cel mai sec izvor.
- Copilul Meu, unde esti? Raspunde-Mi!!! Copilul meu e seara si masa este pusa, vino!
Alearga neostenit prin vai de plangeri, prin munti de suferinta, cutreiera pamantu-n lung si lat: "poate poate-mi vei raspunde copilul meu cel drag!" Auzi si tu strigarea dar te impiertesti si dai mai tare volumul lumii deocheate care-a pus stapanire peste a ta fiinta si nu te gandesti o clipa ca acum si aici se decide soarta vietii tale: VIATA sau MOARTE. Ai comprimat lumea in niste dopuri mici pentru urechi sa nu cumva sa te patrunda nostalgia si regretul, sa inabusi si acel din urma gest ce-ti dogeneste nesimtirea. Alergi sa te ascunzi in crapaturi de stanci si ape, dar e zadarnic caci glasul strigatului de chemare te urmareste, iti tulbura faptura .....
Dar .... se-aude un planset infundat si un raspuns ce-a frant ecoul: DAAA!!! Si cer si mare si vale si poteca canta bucuria regasirii. Aleluia!!!!

Intrând în odihna lui Dumnezeu

de T. Austin-Sparks


Prima zi a lui Adam pe acest pământ a fost o zi de sabat. Dumnezeu a creat omul în a șasea zi, iar prima zi completă pe care a trăit-o omul pe pământ a fost ziua sabatului, aceea devine prima zi pentru om. În Noul Testament, Dumnezeu termină și desăvârșește creația nouă în Domnul Isus, iar apoi El Se odihnește: acela este sabatul lui Dumnezeu și începutul nostru. Aceasta este prima noastră zi: odihna lui Dumnezeu.

Locul de unde începem noi este deja un teren desăvârșit. Acesta este terenul ”legământului veșnic”. A înțelege semnificația ”legământului veșnic”, înseamnă a intra direct pe terenul desăvârșit și a trăi acolo. Nu este important cum ne privim pe noi înșine sau cum simțim noi că stau lucrurile, ci care este locul pe care îl are Dumnezeu pentru noi. Preaiubiților, principiul este că în Isus Cristos voi și eu nu vom fi niciodată mai perfecți decât suntem acum. Perfecțiunea Lui poate fi lucrată în noi în mod treptat, dar, în ce privește acceptarea noastră în El, noi suntem ”acceptați în Preaiubitul Lui”, iar El Îl satisface pe Tatăl în întregime; Tatăl Se odihnește în El. Lucrarea este desăvârșită.

Acceptarea noastră este întotdeauna pe terenul desăvârșit al lui Dumnezeu. Până când acest lucru nu este clarificat, Dumnezeu nu poate începe să lucrezeîn noi în mod constant. Nu uitați acest lucru. Dacă atunci când Dumnezeu începe să ne trateze, prin disciplină și pedeapsă, prin educație, formare și modelare, putem spune la un moment dat: ”Asta mi se întâmplă pentru că sunt așa de rău, sunt atât de stricat, iar Domnul trebuie să facă ceva cu mine pentru a mă accepta”, atunci am pierdut orice teren. Noi nu vom fi niciodată acceptați pe terenul nostru personal, oricât de mult ar lucra Domnul în noi. Noi am fost acceptați, nu datorită faptului a cine suntem noi, oricât de buni sau de răi am fi, ci datorită Preaiubitului: ”Acceptați în Preaiubitul Lui”.

Noi cântăm și aș vrea să punem mai mult la inimă acest gând: că perfecțiunea Lui este măsura acceptării noastre. De acolo începem. Binecuvântat să fie Dumnezeu, acesta este terenul încrederii noastre! Când Domnul începe să Se ocupe de noi, iar noi începem să ne simțim niște ființe nenorocite, acel simțământ nu are nimic a face cu acceptarea noastră în El. Legământul veșnic înseamnă în primul rând că noi suntem acceptați pe temeiul satisfacției depline a lui Dumnezeu în Fiul Său. Dacă noi am fi fost acceptați pe temeiul a cine suntem noi, a ce se găsește în noi, nu ar mai exista legământ veșnic, nu ar mai exista terenul care asigură totul. Ar fi doar o chestiune de cum ne vom simți mâine. Dar nu, nu este o chestiune de cum suntem sau cum vom fi mâine! Terenul este sigur în Cristos. Acum, Dumnezeu lucrează în noi pentru a desăvârși ceea ce este în Fiul Său, dar terenul acceptării noastre rămâne neschimbat. Să nu ne depărtăm de acest teren!

Pentru că ţi s-a mişcat inima

 

Vedem cu ochii nostri cum se implinesc semnele apocaliptice si auzim foarte des intrebarea: "De ce ingaduie Dumnezeu toate acestea, daca este un Dumnezeu plin de dragoste?" si parca ne blocheaza si suntem gata sa-i dam dreptate. NU,NU,NU dragii mei, aceasta intrebare vine din partea celui rau, sa nu uitam ca daca Dumnezeu este Dragoste EL este si Dreptate, daca ar fi nedrept atunci nu ar mai fi Dragoste desavarsita.
In Apocalipsa (si nu numai) sunt prezentate toate "plagile" pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru omenire. Ca o paranteza, ma intreb si va intreb: Oare Dumnezeu va participa la aplicarea acestor plagi? Nu, categoric nu!!! Vrasmasul este foarte bucuros sa le aplice si daca i-ar fi ingaduit, ar mai adauga tot felul de grozavii, sa fie cat mai infioratoare pentru omenirea pe care o uraste.
Cu ce scop ni-a lasat Dumnezeu aceste "avertizari" in Cuvantul Sau?
Iosia, imparatul lui Iuda (2Regi 22) este pus inaintea Cartii legii" gasita de preoti si citita lui.
Ce face omul aceste dupa ce aude toate nenorocirile care vor venii peste locuitorii tarii lui?
Nu sta sa intrebe de ce, ci isi sfasie hainele se pocaieste si indeamna si poporul sa faca la fel. Este un exemplu pozitiv pentru noi. Iosia era intr-o generatie in care idolii si astrele ceresti erau venerate ca dumnezei si putea sa spuna: "Ce Dumnezeu este acesta care promite doar nimicire si dezastru?" dar nu spune asta, ci se pocaieste si se smereste inaintea lui Dumnezeu.
Deci cu ce scop a fost scrisa Apocalipsa?
Pentru ca este Dumnezeu sadic si-I face placere sa ne ingrozeasca?
Nu!!
Apocalipsa este scrisa pentru a ne avertiza ce se va intampla cu noi daca nu ne pocaim si daca nu ascultam de voia Lui. El este Creatorul si are tot dreptul sa strice ceea ce nu-i place, dar in marea lui dragoste ne mai avertizeaza chiar si in ultimul moment, asta-i scopul Apocalipsei, sa ne trezim si sa alegem VIATA.
Lui Iosia, Dumnezeu i-a zis:
" „Pentru că ţi s-a mişcat inima, pentru că te-ai smerit înaintea Domnului când ai auzit ce am spus împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor lui, care vor ajunge de spaimă şi de blestem, şi pentru că ţi-ai sfâşiat hainele şi ai plâns înaintea Mea, şi Eu am auzit   De aceea, iată, te voi adăuga la părinţii tăi, vei fi adăugat în pace în mormântul tău şi nu-ţi vor vedea ochii toate nenorocirile pe care le voi aduce asupra locului acestuia.” 
Iosia a inlaturat tot ce era idolesc si s-a intors la Domnul Dumnezeu  
Vor fi nenorociri foarte mari pe pamant in asa fel ca oameni si-or da sufletul de groaza, dar pe mine nu ma va afecta pentru ca am promisiunea pe care i-a facut-o Dumnezeu lui Iosia.
Dragostea lui Dumnezeu va cheama azi la pocainta pentru ca aceste urgii sa nu atinga. Veniti! Veniti!
Ma intreb daca toate aceste urgii ar mai fi fost daca toti oameni s-ar fi intors la Dumnezeu?! 

Masina visurilor

AICI
modificaripoze-21b.blogspot.co

m

Natura- minunat cresta de Dumnezeu

 

Pericolul pierderii premiului

de T. Austin-Sparks

Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti… (Filipeni 3:14)

Mântuirea nu este premiul. Mântuirea nu a fost niciodată premiul. Nu puteți câștiga niciodată mântuirea; nu vă puteți însuși niciodată mântuirea. Mântuirea este un dar gratuit.

Dar a rămâne la mântuire, ca plinătate și resurse finale, pentru mulți reprezintă un eșec în a recunoaște că există un premiu, cel despre care vorbea Apostolul Pavel când spunea: ”Alerg spre țintă pentru premiul chemării cerești”.

Există ceva mai mult decât mântuirea: ceva legat de planul absolut al Domnului în slavă, ceva legat de manifestarea deplină, finală a Domnului în copiii Săi; și acestea nu presupun doar oameni mântuiți, ci ei trebuie să ajungă (Pavel folosește acest cuvânt) la ceva.
Pavel nu s-a temut niciodată de pierderea mântuirii lui. Când a spus: ”Ca nu cumva propovăduind altora, eu însumi să fiu aruncat afară”, el nu se gândea la pierderea mântuirii lui, ci era conștient că exista ceva ce putea fi pierdut; putea pierde ceva, ceva ce el numea ”premiul”. Pentru a-l primi, Pavel asociază o creștere în viața lui spirituală: ”Nu că am ajuns desăvârșit”.

Se poate întâmpla ca noi să acordăm puțină importanță premiului, dacă rămânem la atât: ”Ei bine, mântuirea mea este desăvârșită, completă, finală în Cristos; nimic nu i se mai poate adăuga. Eu mă bucur de ea.”

Trebuie să ne bucurăm întotdeauna de faptul că numele noastre sunt scrise în cer, să ne bucurăm întotdeauna de faptul că suntem mântuiți cu o mântuire desăvârșită; dar, pe de cealaltă parte, trebuie să ne amintim că există ceva ce Domnul vrea să lucreze: nu autentificarea mântuirii, ci chipul lui Cristos în noi, în mod lăuntric. Acesta este rezultatul mântuirii. Este lucrarea lui Dumnezeu în Cristos, este planul lui Dumnezeu în Cristos; și cele două lucruri trebuie să-și aibă locul lor.

Mai, 1934

Despre Theodore Austin-Sparks

de LKW 

T. Austin-Sparks s-a născut în Londra, Anglia în 1888 şi a studiat atât în Anglia cât şi în Scoţia. La vârsta de 25 de ani a fost ordinat ca pastor, cu toate acestea la doar câţiva ani după aceea, "cariera" sa a urmat o direcţie total diferită când o criză în viaţa lui l-a adus în punctul zdrobirii, iar el a părăsit denominaţiunea unde era implicat şi a renunţat la titlul de "Reverend".
Ginerele lui Austin-Sparks, Angus Kinnear scria: "Încă de la începutul vieţii sale, el credea în puterea şi semnificaţia Cuvântului rostit de Dumnezeu, iar toate prezentările expunerilor sale şi punerea lor în practică erau legate în mod vital de nevoile actuale şi crescânde ale vieţii spirituale din rândul copiilor lui Dumnezeu. Prin Cuvântul Său Dumnezeu Se întâlnea cu ai Săi, dar felul Său de a Se încredinţa pe Sine slujitorilor Săi nu era neapărat prin intermediul cărtilor, izolării lor sau al studiului. Ci mai degrabă, aceşti slujitori ajungeau într-o nevoie, părăseau totul, işi dădeau seama de însemnatatea chemării lor şi începeau să facă faţă situaţiilor prin care treceau. Valorile pe care TAS le-a lăsat în urmă - nu doar cele lăsate prin cuvinte - constau în faptul că el a fost capabil să atingă copiii Domnului chiar în punctul experienţelor şi nevoilor care reprezentau momentul prielnic pentru chemarea lor spre culmi mai înalte. Aşa a fost şi chemarea deosebită a lui T. Austin-Sparks, un om care a arat o brazdă poate puţin mai diferit faţă de contemporanii săi, dar întotdeauna devotat lui Cristos Isus, Mântuitorul şi Domnul său, fîind credincios viziunii de a strânge recolte îmbelşugate spirituale din întregul lan, adică lumea lui Dumnezeu."
Deşi TAS (aşa cum era cunoscut cu afecţiune) nu ducea lipsă de împotriviri şi respingeri atât faţă de sine cât şi faţă de slujirea lui în cercurile denominaţionale din vremea sa, el a simţit că nu trebuie să se apere şi nici să se promoveze.
Un lucru care reiese cu claritate atunci când îi sunt citite scrierile este lipsa sau prea puţina informaţie cu privire la el şi viaţa lui personală; în schimb, accentul este în mod constant asupra lui Cristos ca şi viaţa lui (şi a noastra). Atenţia îţi este îndreptată în permanenţă asupra Aceluia care este Mesajul şi nu asupra mesagerului: "Caci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Cristos Isus. Noi suntem robii voştri, pentru Isus."(2 Cor. 4:5)
Având ca sediu Honor Oak, Londra, el a început să publice revista bi-lunara "Un martor şi o mărturie" începând din anul 1923 şi până în anul mortii sale 1971. În ediţia din iulie 1966 a revistei, el a scris următoarele:
"Arareori scriem despre noi înşine. Dorinţa noastră a fost dintotdeauna să evităm a atrage atenţia către persoanele şi lucrurile din cadrul slujirii, ci să Îl arătăm pe Domnul şi slujirea din Cuvântul Său cititorilor noştri. Dar din când în când am găsit că este înţelept şi important să le reamintim cititorilor nostri de scopul care guverneaza în definitiv această slujire - şi care întotdeauna a guvernat astfel...
Prin urmare, ce este această slujire? Trebuie să mergem în urmă. Numele acestei micuţe reviste, care reprezintă varianta tipărită a slujirii din decursul ultimilor 44 de ani, întruchipează înţelesul - "Martorul şi Marturia".
"Martorul": este instrumentul sau vasul folosit.
"Mărturia": reprezintă slujirea efectuată în vas şi prin vas.
Întotdeauna Mărturia - care creşte pe măsura intensificării luminii - a vorbit despre măreţia şi plinătatea lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului. Această măreţie a fost concentrată şi dezvăluita în:
(1) Persoana Lui
(2) Imensitatea planului veşnic al lui Dumnezeu concentrat şi relaţionat în întregime asupra Lui
(3) Măreţia Crucii Lui atât de fundamentală şi esenţială vizavi de măreţia Persoanei şi lucrării Lui atât pentru credincioşi, cât şi în credincioşi
(4) Măreţia Bisericii care este Trupul Său, parte esenţială și aleasă pentru manifestarea Lui deplină şi pentru guvernare în cerurile noi şi pământul nou
(5) Necesitatea ca toţi copiii lui Dumnezeu să cunoască nu doar ce înseamnă mântuirea, ci scopul imens al mântuirii din planul veşnic al lui Dumnezeu, ajungând la "creşterea deplină" printr-o alimentare îndestulatoare din Isus Cristos.
Simţim că Noul Testament conţine un caracter extraordinar de urgent în această privinţă; şi această urgenţă este rezumată în cuvintele Apostolului Pavel:
"Sfătuim pe orice om şi invăţăm pe orice om...ca să înfaţişăm pe orice om, desăvârşit (complet/întreg) în Cristos Isus" (Colos. 1:28). Credem că toate acţiunile suverane ale Duhului Sfânt sunt îndreptate spre acest lucru şi conduse spre acest scop.
Există poate diferite aspecte, dar scopul este unul şi acelaşi. Marile eforturi de misionare şi evanghelizare dacă sunt guvernate de Duhul Sfant au drept ţintă acest scop..."
Chemarea care reiese din mesajele sale din când în când, este adresată credincioşilor pentru a creşte la deplina cunoaştere a lui Cristos, de a-L cunoaşte pe El ca Singurul ce trebuie cunoscut, Totul din Toţi, Capul tuturor lucrurilor. Credincioşii auzindu-l şi răspunzând chemării sale, i-au cerut lui TAS să vorbească la conferinţe în Europa, Asia şi America, multe din aceste mesaje fiind înregistrate pe casete audio. Casetele de la aceste conferinţe sunt valabile şi astăzi, dupa cum şi multe din cărţile şi articolele sale care au fost retipărite. (www.austin-sparks.net.) El a insistat ca scrierile şi casetele sale să nu deţină drept de copiere şi ca rezultat, şi astăzi se distribuie gratuit. Desi mesajele nu au drept de copiere, TAS a fost pretenţios faţă de cuvintele pe care el le-a rostit, dorind ca ceea ce el a rostit sau scris, cuvânt cu cuvânt să fie reprodus în forma sa originală.
Unele mesaje de pe această pagină de internet au fost copiate de pe casete, altele provin din multele sale scrieri. La Honor Oak, cărţile sale erau contra cost şi majoritatea au fost publicate capitol cu capitol în revista sa "Un martor şi o mărturie", pe care TAS o numea adesea: "Micuţa revistă". Nu exista plată pentru abonarea la această revistă, ea era trimisă gratuit la toţi cei care doreau s-o primească. Se scria în revistă că " Această slujire este întreţinută de Domnul prin administrarea acelora care o preţuiesc."
Pe prima pagină a revistei stătea scrisă urmatoarea afirmatie:
"Scopul slujirii acestei reviste micuţe, publicată bi-lunar, este de a contribui la sfârşitul Divin care ne este arătat prin cuvintele din Efeseni 4:13 - "...până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei (literar - deplina cunoaştere) Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înalţimea staturii plinătăţii lui Cristos, ca să nu mai fim copii..."
"Revista nu are legatură cu vreo "Mişcare", "Organizaţie" sau grupuri separate de creştini, ci este o slujire pentru "toţi sfinţii". Trimiterea ei este însoţită de rugaciunea şi nădejdea că rezultatul citirii ei va fi o măsură şi mai deplină a lui Cristos, un nivel şi mai bogat şi înalt al vieţii spirituale, aşa încât, Biserica lui Dumnezeu, printr-o apropiere crescândă de voia Lui revelată şi "ducerea ei la îndeplinire" , să fie calificată şi mai bine pentru a fi folosită de El drept mărturie în faţa neamurilor şi să ajungă la numărul deplin prin mântuirea acelora care mai trebuie adăugaţi de Domnul."

TAS a fost editorul acestei reviste până când a murit, în anul 1971. Din 1972 până în 1989, o revistă asemănătoare a fost publicată de un coleg de-al său, Harry Foster, intitulată "Spre ţintă". După moartea lui T. Austin-Sparks, Harry Foster scria în acelaşi an:
"Poate una din cărţile sale cele mai timpurii ne poate oferi cheia reală asupra întregii sale vieţi şi slujiri. Cartea este intitulată " Centralitatea şi supremaţia Domnului Isus Cristos". De aici a început el şi tot aici a ajuns, căci spre sfârşitul vieţii sale, în mod evident el şi-a pierdut interesul în oameni concentrându-şi atenţia asupra persoanei lui Cristos. Cristos este esenţa! Nici unul dintre noi nu va pretinde vreodată că s-a aflat "în vârf" și el, cu siguranţă că nu a afirmat aşa ceva, dar obiectivul vieţii lui şi scopul predicilor şi învăţăturilor sale a fost de a recunoaşte acea centralitate şi de a se apleca în faţa acelei supremaţii. La serviciul său de înmormântare au fost prezenţi sute de oameni care au răspuns cu o inimă întreaga la sugestia că fratele Sparks i-a ajutat ca să Îl cunoască pe Cristos într-un mod mai deplin şi mai satisfăcător. Dacă cineva poate să ajute oamenii să-şi dea şi mai mult seama de vrednicia şi măreţia lui Cristos, aşa încât ei să-L iubească şi mai mult şi să-I slujească şi mai bine, atunci o astfel de persoană nu a trăit în zadar. Mulţi din întreaga lume pot spune cu fidelitate că prin cuvintele rostite şi scrise ale lui "TAS" aceasta este ceea ce li s-a întâmplat, în special celor ce prin slujirea lui, au crezut în Cristos ca şi Mântuitorul lor personal, aceştia vor fi cununa lui de laudă în ziua lui Isus Cristos. Mai mult, unele adevăruri, care n-au fost nicidecum acceptate în acei ani de demult când el le-a propovăduit, au ajuns foarte mult acceptate în rândul creştinilor evanghelici, deci este posibil ca slujirea lui în decursul timpului să se dovedească mult mai rodnică decât atunci când el le-a descoperit sau le-a împărtăşit altora. Slujba administratorului este să fie credincios şi asta a căutat el să fie: doar Stăpânul este competent să judece succesul său."

În mod intenţionat, TAS nu a facut nici o pregatire pentru ca slujirea lui să continue după moartea sa, căci el credea că Însuşi Dumnezeu va purta de grijă de ceea ce vine de la El şi ceea ce este din El. Timpul a dovedit că încrederea lui nu a fost deplasată, căci într-adevăr Dumnezeu S-a îngrijit de ce era al Său. TAS a lăsat în urmă o comoară de scrieri pline de Înţelepciune, viaţă şi Descoperire a lui Cristos.
Această pagină de internet nu conţine toate mesajele sale şi periodic sunt ataşate alte mesaje. Noi înşine apreciind foarte mult scrierile sale, le oferim aici pe această pagină de internet pentru o şi mai profundă întărire şi statornicie a Trupului, pentru ca în toate lucrurile, Cristos să poată avea întâietatea!

Impacarea cu Dumnezeu aduce viata

BURKHARD VETSCH

Caderea omului
Principala problema a omului nu este asigurarea hranei, a imbracamintei sau a adapostului (cu toate ca acesate sunt de o importanta vitala pentru om), ci este de a gasi solutia prin care sa devina, din dusman, prieten a lui Dumnezeu si astfel sa primeasca viata vesnica. Impacarea si pacea lui Dumnezeu sunt posibile numai prin jertfa de ispasire a lui Isus, jertfa pe baza careia suntem socotiti neprihaniti in fata lui Dumnezeu, prin sangele lui Isus varsa pe cruce, prin care suntem curatiti de orice pacat. Numai o curatire desavarsita si totala ii permite omului sa stea inaintea Dumnezeului cel sfant. Pretul pe care l-a platit Isus pentru impacarea noastra cu Dumnezeu, este atat de mare, incat nu poate fi evaluat: El, Cel fara pacat, a fost crucificat ca un criminal.
Omul nu poate scapa de murdaria pacatului sau si de aceea o ascunde "sub covor". Daca ridici covorul gasesti murdaria si vezi ca omul inca nu s-a curatit. Asa s-a intamplat mereu de la Adam si pana azi. Adam (om) si nevasta lui Eva (mama tuturor celor vii), dupa ce au pacatuit, au procedat gresit: s-au ascuns dinaintea Domnului Dumnezeu printre pomii din gradina. Nici o problema nu se rezolva astfel. Atunci, ce ar fi trebuit sa faca? Ar fi trebuit sa-L cheme pe Cel pe care Il stiau si Il iubeau si cu care se aflau intr-o relatie de incredere. Insa ei nu mai erau in stare sa faca acest lucru. Tragedia pacatului sta in faptul ca distruge relatia de incredere dintre om si Dumnezeu si face imposibila reintoarcerea omului in paradis. Partasia calda si sincera cu Dumnezeu este distrusa. Iar nenorocirea continua, caci un pacat aduce dupa sine alt pacat, si aceasta la nesfarsit. Adam a invinuit-o pe Eva, iar apoi pe Dumnezeu: "Femeia pe care mi-ai dat-o sa fie cu mine, ea mi-a dat din pom si am mancat" (Gen. 3:12) Slabiciunea este adanca ca o prapastie. In urma ei ramane o vinovatie apasatoare, neputinta omului de-a se lepada de ea, durerea imperfectiunii si un dor neastamparat dupa o viata autentica, dor care macina sufletul omului. Daca paradisul nu mai acuza atunci o face iadul care spune: "Vinovat! Vinovat! Vinovat!"

Chemarea lui Dumnezeu
Adam nu l-a mai chemat pe Dumnezeu, insa Dumnezeu l-a chemat pe Adam: "Unde esti?" Dumnezeu nu l-a abandonat pe om! Dumnezeul dragostei, care nu vrea pieirea noastra, vorbeste adeseori cugetului nostru, in diferite feluri, strigand: "Unde esti?" De cate ori nu ne cheama El? " Iata acestea le face Dumnezeu, de doua ori, de trei ori, omului, ca sa-i ridice sufletul din groapa, ca sa-l lumineze cu lumina celor vii' 9Iov 33:29) Vai de noi daca nu luam aminte la chemarea Sa. Nu se stie cand va fi ultima chemare. Apoi se va spune: "Prea tarziu!"
Noi suntem inclinati sa scundem pacatul "sub covor" sa-l bagatelizam sau sa dam vina pe altii. Pentru aceasta va trebui sa dam socoteala lui dumnezeu. Fiecare pacat, mai devreme sau mai tarziu, va fi scos la lumina si va trebui marturisit, caci pacatul trebuie sa fie ispasit. Dar noi singuri nu putem face aceasta. Dumnezeu care cunoaste totul, in mila Lui nemarginita, Ne vine in ajutor: " Atunci Eu am trecut pe langa tine, te-am vazut trantita la pamant in sangele tau si aam zis: ""Traieste chiar si in sangele tau!" Da ti-am zis: "Traieste chiar si in sangele tau!" (Ezec. 16:6) Chiar daca acest citat se refera la Izrael, el caracterizeaza pe toti cei nemantuiti. Datorita faptului ca noi nu mai gasim drumul de intoarcere la dumnezeu, El ne pregateste un drum nou. El ia din nou initiativa si ceea ce face se numeste;

Impacare
Pacatul, de orice fel, este, inprimul rand, o ofensa impotriva lui Dumnezeu. Dumnezeu nu atrecut cu vederea niciodata pacatele poporului Sau. Pacatul cere in mod obligatoriu ispasire. Israel devanea din nou curat prin jertfa de ispasire. Vinovatia putea fi indepartata numai prin varsarea sangelui ispasitor. De aceea a fost necesar sa se verse sange de animale: " Numai o dată pe fiecare an, Aaron va face ispăşire pe coarnele altarului. Ispăşirea aceasta o va face o dată pe an cu sângele dobitocului adus ca jertfă pentru ispăşirea păcatului, printre urmaşii voştri. Acesta va fi un lucru preasfânt înaintea Domnului.” (Exod 30:10).  "Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre, căci prin viaţa din el face sângele ispăşire." Lev. 1711)
Din nefericire sunt multi asa zisi crestini care spun: "Nu am nevoie de aceasta doctrina a sangelui ispasitor. Ce ma intereseaza pe mine aceasta intamplare de demult? Doar noi traim in perioada Noului Testament si ne ocupam de Isus Cristos." Cel care pune problema astfel nu gandeste corect. Nu avem voie sa ne deprindem de radacinile noastre iudaice. Unui pom nu-i poti pretinde sa renunte la radacini si sa se bucure numai de frunzele lui frumoase. "Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire" (2Tim. 3:16) Dumnezeu a stabilit candva urmatoarea randuiala: "In ziua a zecea a acestei a saptea luni (Tisri) va fi ziua Ispasirii: atunci sa aveti o adunare sfanta .... sa nu faceti nici o lucrare in ziua aceia, caci este ziua Ispasirii, cand trebuie facuta ispasirea pentru voi inaintea Domnului, Dumnezeului vostru." (Lev. 23:27-28). Pe vremea Vechiului Testament evrei au implinit aceasta randuiala in sensul strict al cuvantului: o data pe an, marele preot se ducea in Sfanta Sfintelor, dincolo de perdea, dar niciodata fara sangele unui animal sacrificat

platou super