Impacarea cu Dumnezeu aduce viata

BURKHARD VETSCH

Caderea omului
Principala problema a omului nu este asigurarea hranei, a imbracamintei sau a adapostului (cu toate ca acesate sunt de o importanta vitala pentru om), ci este de a gasi solutia prin care sa devina, din dusman, prieten a lui Dumnezeu si astfel sa primeasca viata vesnica. Impacarea si pacea lui Dumnezeu sunt posibile numai prin jertfa de ispasire a lui Isus, jertfa pe baza careia suntem socotiti neprihaniti in fata lui Dumnezeu, prin sangele lui Isus varsa pe cruce, prin care suntem curatiti de orice pacat. Numai o curatire desavarsita si totala ii permite omului sa stea inaintea Dumnezeului cel sfant. Pretul pe care l-a platit Isus pentru impacarea noastra cu Dumnezeu, este atat de mare, incat nu poate fi evaluat: El, Cel fara pacat, a fost crucificat ca un criminal.
Omul nu poate scapa de murdaria pacatului sau si de aceea o ascunde "sub covor". Daca ridici covorul gasesti murdaria si vezi ca omul inca nu s-a curatit. Asa s-a intamplat mereu de la Adam si pana azi. Adam (om) si nevasta lui Eva (mama tuturor celor vii), dupa ce au pacatuit, au procedat gresit: s-au ascuns dinaintea Domnului Dumnezeu printre pomii din gradina. Nici o problema nu se rezolva astfel. Atunci, ce ar fi trebuit sa faca? Ar fi trebuit sa-L cheme pe Cel pe care Il stiau si Il iubeau si cu care se aflau intr-o relatie de incredere. Insa ei nu mai erau in stare sa faca acest lucru. Tragedia pacatului sta in faptul ca distruge relatia de incredere dintre om si Dumnezeu si face imposibila reintoarcerea omului in paradis. Partasia calda si sincera cu Dumnezeu este distrusa. Iar nenorocirea continua, caci un pacat aduce dupa sine alt pacat, si aceasta la nesfarsit. Adam a invinuit-o pe Eva, iar apoi pe Dumnezeu: "Femeia pe care mi-ai dat-o sa fie cu mine, ea mi-a dat din pom si am mancat" (Gen. 3:12) Slabiciunea este adanca ca o prapastie. In urma ei ramane o vinovatie apasatoare, neputinta omului de-a se lepada de ea, durerea imperfectiunii si un dor neastamparat dupa o viata autentica, dor care macina sufletul omului. Daca paradisul nu mai acuza atunci o face iadul care spune: "Vinovat! Vinovat! Vinovat!"

Chemarea lui Dumnezeu
Adam nu l-a mai chemat pe Dumnezeu, insa Dumnezeu l-a chemat pe Adam: "Unde esti?" Dumnezeu nu l-a abandonat pe om! Dumnezeul dragostei, care nu vrea pieirea noastra, vorbeste adeseori cugetului nostru, in diferite feluri, strigand: "Unde esti?" De cate ori nu ne cheama El? " Iata acestea le face Dumnezeu, de doua ori, de trei ori, omului, ca sa-i ridice sufletul din groapa, ca sa-l lumineze cu lumina celor vii' 9Iov 33:29) Vai de noi daca nu luam aminte la chemarea Sa. Nu se stie cand va fi ultima chemare. Apoi se va spune: "Prea tarziu!"
Noi suntem inclinati sa scundem pacatul "sub covor" sa-l bagatelizam sau sa dam vina pe altii. Pentru aceasta va trebui sa dam socoteala lui dumnezeu. Fiecare pacat, mai devreme sau mai tarziu, va fi scos la lumina si va trebui marturisit, caci pacatul trebuie sa fie ispasit. Dar noi singuri nu putem face aceasta. Dumnezeu care cunoaste totul, in mila Lui nemarginita, Ne vine in ajutor: " Atunci Eu am trecut pe langa tine, te-am vazut trantita la pamant in sangele tau si aam zis: ""Traieste chiar si in sangele tau!" Da ti-am zis: "Traieste chiar si in sangele tau!" (Ezec. 16:6) Chiar daca acest citat se refera la Izrael, el caracterizeaza pe toti cei nemantuiti. Datorita faptului ca noi nu mai gasim drumul de intoarcere la dumnezeu, El ne pregateste un drum nou. El ia din nou initiativa si ceea ce face se numeste;

Impacare
Pacatul, de orice fel, este, inprimul rand, o ofensa impotriva lui Dumnezeu. Dumnezeu nu atrecut cu vederea niciodata pacatele poporului Sau. Pacatul cere in mod obligatoriu ispasire. Israel devanea din nou curat prin jertfa de ispasire. Vinovatia putea fi indepartata numai prin varsarea sangelui ispasitor. De aceea a fost necesar sa se verse sange de animale: " Numai o dată pe fiecare an, Aaron va face ispăşire pe coarnele altarului. Ispăşirea aceasta o va face o dată pe an cu sângele dobitocului adus ca jertfă pentru ispăşirea păcatului, printre urmaşii voştri. Acesta va fi un lucru preasfânt înaintea Domnului.” (Exod 30:10).  "Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre, căci prin viaţa din el face sângele ispăşire." Lev. 1711)
Din nefericire sunt multi asa zisi crestini care spun: "Nu am nevoie de aceasta doctrina a sangelui ispasitor. Ce ma intereseaza pe mine aceasta intamplare de demult? Doar noi traim in perioada Noului Testament si ne ocupam de Isus Cristos." Cel care pune problema astfel nu gandeste corect. Nu avem voie sa ne deprindem de radacinile noastre iudaice. Unui pom nu-i poti pretinde sa renunte la radacini si sa se bucure numai de frunzele lui frumoase. "Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire" (2Tim. 3:16) Dumnezeu a stabilit candva urmatoarea randuiala: "In ziua a zecea a acestei a saptea luni (Tisri) va fi ziua Ispasirii: atunci sa aveti o adunare sfanta .... sa nu faceti nici o lucrare in ziua aceia, caci este ziua Ispasirii, cand trebuie facuta ispasirea pentru voi inaintea Domnului, Dumnezeului vostru." (Lev. 23:27-28). Pe vremea Vechiului Testament evrei au implinit aceasta randuiala in sensul strict al cuvantului: o data pe an, marele preot se ducea in Sfanta Sfintelor, dincolo de perdea, dar niciodata fara sangele unui animal sacrificat