„Nu pot...!”

— Deci - ascultaţi toţi la mine! a urlat subofiţerul. Mâine dimineaţă plecăm în misiune cu barca, să căutăm mine. Şi ştiţi exact, că avem puţine şanse să ne mai întoarcem înapoi. Da! Războiul este foarte periculos...!

Tinerii bărbaţi s-au privit îngrijoraţi. Dar subofiţerul nu le-a lăsat prea mult timp pentru gândurile lor sumbre:
— De aceea, astă seară vom trage un chef pe cinste! Mergem toţi pe uscat! Acolo o să găsim destul rachiu şi muieri pentru un chef de pomină!
Răspunsul au fost urlete vesele. Entuziasmaţi, toţi au început să-şi imagineze plăcerile care aveau să urmeze, în afară de un marinar. Era foarte tăcut. Un camarad l-a observat:
— Fritz, vii şi tu, nu? Fritz a dat din cap. Ceilalţi au devenit atenţi:
— Ce se întâmplă aici?
— Desigur, mergem toţi!
— Nimeni nu ramâne la bord! s-a auzit din toate părţile. Acum, a devenit atent şi subofiţerul:
— Ce! a început să urle. Cine nu vrea să vină? ăsta?... Şi atunci a luat un aer oficial: Deci - ascultaţi la mine! Suntem toţi tovarăşi! Înţeles? Tovarăşi până la moarte! Clar?
— Să trăiţi! au strigat toţi în cor.
— Deci..., a continuat subofiţerul, facem totul împreună! Unul pentru toţi, toţi pentru unul! înţeles?
— Să trăiţi!
— Na, atunci totul este clar! Cu aceasta, subofiţerul a rezolvat problema.
În mijlocul acestor bărbaţi se afla Fritz. A simţit că a sosit ceasul încercării. Şi chiar dacă inima îi bătea mai repede - ştia clar care este calea pe care trebuie să meargă: nu are voie să cedeze...
Fritz a ajuns să-L cunoască pe Domnul Isus deja din casa părintească şi apoi mai târziu, în cadrul lucrării noastre evanghelice cu tineretul. De pe frontispiciul sălii noastre în care ne adunam cu tinerii, a putut să citească în fiecare duminică cuvintele Domnului: „Fiule, dă-mi inima ta şi să găsească ochii tăi plăcere în căile Mele". Fritz a auzit această chemare, s-a predat hotărât lui Dumnezeu şi I-a urmat pe cale.
Dar nu a avut prea mult timp să crească în pacea lăuntrică. Era în timp de război şi curând a fost înrolat în marină. La despărţire, i-am dat tânărului meu prieten o mică Biblie de buzunar şi l-am rugat:
— Fritz, mărturiseşte-L pe Domnul tău cu curaj! Atunci mi-a strâns mână cu putere.
Şi acum a venit ceasul mărturiei! Camarazii au părăsit vasul foarte gălăgioşi.
— Pentru ultima dată! Vii cu noi?
— Nu! Nu pot să particip la beţiile şi orgiile voastre. Din nou a urmat un urlet sălbatic: batjocuri usturătoare, amestecate cu ameninţări:
— Aşteaptă numai, până ne întoarcem! Atunci ai să vezi tu...!
Fritz a pălit. Viaţa pe vapor era dură. Şi - cine să-l apere aici! Tânărul a rămas foarte singur şi părăsit. În cele din urmă, s-a culcat în hamac, şi-a luat Biblia şi s-a rugat lui Dumnezeu să-l ajute să rămână tare.
Era deja spre ziuă când camarazii au năvălit gălăgioşi şi beţi pe vas. Unul avea o sticlă de rachiu în mână. A venit cu sticla la hamacul lui Fritz, care s-a trezit imediat.
— Deci, camarade! a început marinarul. Vrem să mai avem răbdare cu tine, pentru că mai eşti încă puiul mamii. Dar trebuie să faci acum un lucru: trebuie să bei acum cu noi un pahar! Atunci vrem să uităm totul!
Ceilalţi stăteau la pândă, în jurul lor. Fritz s-a gândit o clipă. Atunci şi-a amintit de martirii din trecut. Şi lor li s-a cerut un lucru mic:
— Numai puţină tămâie pe altarul cezarului! li s-a spus lor - şi totul s-ar fi sfârşit cu bine.
Dar aceşti creştini au spus categoric „Nu" şi au murit.
Lui Fritz i-a fost clar: acel pahar de rachiu - este în acest moment „tămâia" pentru „dumnezeul acestei lumi". Aşa că a dat numai din cap.
Atunci, bărbaţii s-au înfuriat.
— Ce, nu vrei să bei cu noi? au urlat. Atunci o să te învăţăm minte!
Şi au sărit pe el: doi l-au apucat de picioare, alţii doi de mâini. Unul i-a pus sticla la gură:
— Bea!!
Fritz şi-a strâns buzele. Mânioşi au încercat să-i bage sticla între dinţi, i-au deschis gura cu forţa:
— Haide! Bea!
Şi în timp ce rachiul i se prelingea pe faţă, Fritz a spus printre dinţii încleştaţi:
— Nu pot!
— Ce?! a urlat subofiţerul, nu poţi? Prostii! Nu vrei!
— Nu! a strigat Fritz, nu pot!
Subofiţerul a tresărit. Apoi le-a făcut un semn marinarilor:
— Daţi-i drumul! Şi apoi spre Fritz: Cum adică, nu poţi? Nu ştiu exact ce a răspuns Fritz. Dar probabil a fost ceva asemănător cu ceea ce a spus Luther în faţa împăratului şi a ţârii:
— Conştiinţa mea este prinsă de Cuvântul lui Dumnezeu... Nu pot altfel! Dumnezeu să mă ajute!
Ceva de genul acesta trebuie să fi spus şi Fritz. Subofiţerul a murmurat numai:
— Lăsaţi-l în pace! Şi nimeni nu a mai îndrăznit să-i facă ceva...
Câteva zile mai târziu, cel mai dur marinar a venit la băiat şi şi-a descărcat inima înaintea lui. Şi nu a rămas singurul. Căci oamenii care-şi ascultă conştiinţa sunt un mare ajutor pentru lumea din jurul lor...
Vreţi să ştiţi ce s-a ales de Fritz? Ei bine, a supravieţuit războiului şi lucrează într-o întreprindere. Dar, o mare parte din timpul lui liber şi-l petrece ca şi consilier în cadrul unei mari lucrări cu tinerii.
Dar să aflăm acest lucru nu este atât de important, cât este să ştim următorul lucru: nu evenimentele mari şi răsunătoare sunt cele importante. În esenţă, lumea este schimbată de oameni, ale căror conştiinţe „sunt prinse de Cuvântul lui Dumnezeu".

de Wilhem Busch