NĂDEJDI

Ouăle sunt ouă, însă unele din ele sunt stricate la fel cum nădejdile sunt nădejdi, însă unele sunt amăgiri. Nădejdile sunt ca femeile: toate au în ele ceva dintr-al îngerilor, dar şi îngerii sunt de două feluri. Băiatul meu a luat dintr-un cuib o grămadă de ouă, le-a golit şi le-a înşirat pe o aţă. Aşa am făcut şi eu cu nădejdile mele şi iată, unele sunt bune, altele proaste şi altele: nici una nici alta. Nădejdile optimistului răsar deodată ca paiaţa din cutie, căci ele sunt puse în mişcare de un arc, nu de judecată. De câte ori un astfel de om se uită pe fereastră, de atâtea ori vede venind timpuri bune, dar, deşi acele timpuri nu sunt decât în ochii lui şi în altă parte nicăieri, totuşi e mai plăcut să zăreşti turtă dulce în lună, decât să cobeşti mereu ca o cucuvea. Un astfel de om este un bun tovarăş de drum în noaptea când dai cu degetele în ochi şi când plouă cu găleata, pentru că duce lumânări în ochi şi o vatră caldă în inimă. Păzeşte-te însă ca nu cumva să te rătăcească şi atunci poţi să urmezi liniştit drumul cu el. Cusurul lui este că-şi numără bobocii înainte de a ieşi din găoace şi-şi vinde peştele înainte de a-l fi prins. Din toate ouăle lui de vrăbii, trebuie să iasă cei puţin mierle, dacă nu chiar potârnichi şi fazani. Vara a şi venit şi n-a zărit el o rândunică? El este sigur că se va îmbogăţi în prăvălia cea nouă, căci abia deschisă de cinci minute şi au şi venit doi vecini în ea, unul să ia o pâine pe datorie, celălalt să schimbe un pol. Pe proprietarul moşiei îl va avea negreşit de muşteriu, fiindcă, pe când trecea, l-a văzut citind numele său pe uşa prăvăliei. Depărtarea dintre dorinţă şi împlinirea ei, ei o trece cu vederea şi din "poate că" face mereu un "cu siguranţă". Sărăcuţul de el! Cu toate că e cam prostuţ, are însă şi multe părţi bune şi-mi place să mă gândesc la unele din vorbele lui, ca de pildă: Nu zice: M-am dus pe copcă până n-ai murit, iar dacă ai murit, degeaba o mai spui, aşa că poţi să te laşi de vorba asta. Vedeţi că mai sunt în lume şi alţi oameni ciudaţi, nu numai Ion Plugarul.
Vecinul meu Nevoiescu tot aşteaptă să moară mătuşă-sa, dar bătrâna pare că are, cum se zice, şapte suflete ca pisica, şi mă tem că, chiar dacă o muri, o să-şi lase ce brumă are mai degrabă vreunui spital pentru pisicile bolnave sau pentru câinii rătăciţi decât nepotului ei. Umblă cam zdrenţăros sărmanul şi toată vina o dă pe pârdalnica de sănătate a mătuşii sale. Totuşi el tot mai trage nădejde, deşi îi merge din ce în ce mai rău. Dar până să crească iarba, calul moare de foame. Cine aşteaptă moartea altuia este ca unul care trage de o funie lungă şi cine vânează moşteniri lăsate prin testamente trebuie să poarte ghete cu tălpi de fier. Cine trage nădejde să poarte ghetele unuia care trebuie să moară, va umbla desculţ multă vreme şi cine aşteaptă la vaca unchiului său trebuie să aştepte mult şi bine până să întindă unt pe pâine.

Cine trăieşte din nădejdi, mănâncă prost. Dacă Ion Nevoiescu n-ar fi avut o mătuşă, şi-ar fi suflecat mânecile şi s-ar fi apucat de muncă însă i s-a spus că s-a născut cu noroc şi astfel a ajuns un nătărău, care nu mai este în stare să se apuce de vreo treabă, cum nu este în stare o vacă să meargă la vânătoare de iepuri. Dacă unii ar dori să lase vreo moştenire lui Ion Plugarul, acesta le-ar fi foarte îndatorat, dar ar face mai bine să nu-i spună nimic, de teamă ca nu cumva să nu mai fie în stare să mai tragă brazdele drepte. Moştenirea să fie chiar de două ori mai mare, dar Ion să nu ştie mai dinainte de ea. Şi mai nimerit ar fi s-o lase adunării pentru răspândirea Evangheliei sau vreunui orfelinat, căci, în amândouă aceste cazuri, ar fi mai de folos. Dar să ne întoarcem la vorba noastră. Ar fi de dorit ca oamenii să alerge mai puţin după noroc şi să sădească mai mulţi meri. Nădejdile, care cresc din moartea altora, sunt greşeli de moarte şi, când ele împiedică desfăşurarea puterilor omului, sunt ca funia călăului care-i joacă de gât.

Unii oameni s-au născut la 1 aprilie şi nădăjduiesc întruna, fără cea mai mică îndreptăţire sau temei. Corabia trebuie să le sosească încărcată, au să dea peste o oală cu bani de aur sau vor primi măcar o veste bună. Sărmanii de ei! Le şuieră vântul prin cap şi visează cu ochii deschişi! Pot să ţină multă vreme gura căscată până le vor zbura porumbei fripţi în ea şi totuşi, par a crede cu adevărat că vreo lovitură norocoasă, vreo ploaie de mere aurite, îi va scoate într-o bună zi din nevoi şi îi va face boieri. Nădăjduiesc să aibă şi ei trăsura lor şi ajung astfel încet-încet într-un loc unde nu-i mai calcă nici o trăsură. Poţi să cânţi şi să fluieri cât ai vrea în aşteptarea zânei norocului. Se poate, nu zic ba că, odată şi odată, unul dintr-un milion să dea peste o avere, însă mii şi mii se prăpădesc în zadarnice aşteptări. Aşteaptă-te să primeşti jumătate din câştigul său, un sfert din dreptul său şi nimic din ce ai dat cu împrumut şi aproape îţi vei fi făcut bine socotelile. Însă cine aşteaptă să-i cadă o comoară din lună e un prost şi jumătate. Nădejdea omului să rămână la marginile dreptei judecăţi şi ale făgăduinţelor scumpei şi vechii Cărţi. Nădejdea se reazemă pe o ancoră, ancora însă trebuie să aibă şi ea ceva de care s-o apuci şi în acelaşi timp ceva de care să se ţină. O nădejde fără temei este un butoi fără fund, o gheată fără talpă, un cuţit fără tăiş. Cine începe o casă de la acoperiş, afară doar de un prost? Nădejdea nu-i nădejde, ci curată nebunie, când speri lucruri ce nu se pot înfăptui: să te aştepţi adică la seceriş, când n-ai semănat sau la fericire, fără să fi lucrat cu înţelepciune. Astfel de nădejdi nu sunt decât vorbe în vânt, nişte licăriri care te duc drept în mocirlă. Iată, de pildă, pe sărmanul Costea, care este în azilul de bătrâni. El spune mereu că are o avere mare, din care a fost scos numai prin înşelătorie de acela care o stăpâneşte acum. Numele acestuia este Gheorghe sau Georgescu sau aşa ceva. Mai zice că partea de moştenire ce i se cuvine face atâţia bani, că ar putea să cumpere cu ei Banca Naţională şi că, într-o bună zi, îşi va lua el moştenirea în primire. Deocamdată însă, bietul de el se plânge că ciorba, ce i se dă în azil, nu este potrivită cu stomacul unui domn atât de mare ca el. Mi-a făgăduit că-mi va da şi mie vreun milion sau două de lei, când va pune mâna pe averea lui. Eu însă îmi voi face cu ea nişte castele în aer şi mă voi duce să le văd călare pe o mătură. Sărmanul de el! Îi umblă o morişcă în cap, de altfel ca la mulţi alţii, cât despre ceea ce poate lăsa moştenire, încape să le scrie pe o unghie. Să ari cerul cu plugul nu este nici pe jumătate folositor darămite uşor, căci cine trage nădejde să dobândească în lumea aceasta mai mult decât poate câştiga muncind, acela vrea să culeagă caise dintr-un măr pădureţ. Cine se însoară cu o fată leneşă şi luxoasă şi trage nădejde că a luat o bună soţie, acela ar putea tot atât de bine să cumpere o gâscă şi să creadă că de acum are o vacă cu lapte. Cine îşi ia băieţii cu el la cârciumă şi crede că va face din ei oameni cumpătaţi, acela pune ibricul pe foc şi nădăjduieşte că va rămânea lucios ca arama nouă. Un om întreg la cap nu nădăjduieşte să scoată bere bună din orz stricat, după cum tot aşa, nu-i nădejde să dai o creştere bună, când dai o pildă rea. Poţi să nădăjduieşti şi să nădăjduieşti până nu mai poţi însă, dacă însă pui pe băiatul tău să se suie pe coş, fii sigur că, în ciuda nădejdii tale, el se va coborî de acolo negru de funingine. Învaţă pe un copil să mintă şi în zadar vei nădăjdui să vezi ieşind din el un om cinstit, căci mai degrabă pui un viespar într-un butoi de răşină şi aştepţi să-ţi facă miere. Când vor ajunge oare părinţii să-şi crească copiii cu judecată? Numai atunci când ei înşişi vor fi înţelepţi.

În ce priveşte lumea viitoare, e foarte trist să auzi pe oameni vorbind de ea cu atâta uşurătate. Când unul moare beat, auzi pe câte cineva spunând: Trag nădejde că s-a dus în cer. Este frumos să ai o astfel de dorinţă, dar ca să ai şi o astfel de nădejde este altă socoteală. Oamenii se îndreaptă spre iad şi au nădejde să ajungă în cer, dar de ce n-or fi intrând în iazul cailor cu nădejdea să nu se ude? A avea nădejdea că mergi în cer este un lucru măreţ şi ar trebui să-ţi fie bine lămurit prin Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă te aştepţi la fericirea de dincolo, după ce ai dus aici o viaţă de păcat, este ca şi cum ai vrea să culegi struguri din spini şi smochine din mărăcini, cum spune Domnul nostru. Nu este decât o stâncă pe care trebuie să clădim nădejdea noastră şi acea stâncă nu este Petru, cum zice papa, nici sfintele taine, cum spun puii fiarei de la Roma, ci vrednicia (meritele) Domnului Isus Cristos. Toate nădejdile omului sunt în "Omul Isus Cristos". Dacă ne încredem în El, suntem mântuiţi, căci este scris: Cine crede în El are viaţa veşnică. Bagă de seama, o are acum şi este veşnică, aşa că nu trebuie să-ţi fie teamă că o s-o pierzi. Pe aceasta se bizuie şi Ion Plugarul şi nu-i este frică de faptul că va fi dat de ruşine, pentru că aceasta se află pe o temelie tare, care-i dă o nădejde neclintită, pe care nici viaţa, nici moartea n-o pot dătioa. Dar Ion nu vrea să facă pe predicatorul, ca nu cumva să-i ia acestuia pâinea de la gură. Te rog însă să-ţi aduci aminte că înfumurarea este o scară pe care poţi să-ţi frângi gâtul şi nu încerca să te sui pe ea, dacă ţi-e dragă viaţa!

Spurgeon