Mişcarea carismatică

Redăm mai jos un material publicat de Asociaţia Evanghelistică Fundamentalistă (Fundamental Evangelistic Association), Los Osos, California, SUA. El este intitulat astfel:

The Charismatic Movement is dangerous
– Watch out for it!
(Mişcarea carismatică este periculoasă – feriţi-vă de ea!)
Pe la începutul secolului 20 a luat fiinţă Mişcarea penticostală, care pune accentul pe „vorbirea în limbi“ şi pe „vindecarea miraculoasă“. Nereuşita lor de a împărţi drept Cuvîntul adevărului a dus la multe învăţături false referitoare la lucrarea Spiritului Sfînt şi a produs confuzie în mintea multor credincioşi şi necredincioşi. Mişcarea penticostală a cîştigat teren în mod special în diferite biserici protestante, dar adepţii lor au fost repede scoşi afară – fie din cauza concepţiilor şi practicilor lor neobişnuite cu privire la credinţă, fie, în cîteva cazuri, pentru că nu s-au simţit bine în biserici care deveniseră liberale pe plan teologic şi lumeşti în atitudine şi practică. Despre cei mai mulţi dintre aceşti penticostali timpurii se poate spune cel puţin un lucru: ei au respins complet liberalismul mişcării ecumenice şi n-ar justifica amestecul dintre lume şi Biserică.
În anii 1960 a căpătat contur o nouă Mişcare care împărtăşeşte doctrinele de bază ale Mişcării penticostale, dar care recomandă ca adepţii ei să rămînă în Bisericile respective în loc să le părăsească. Această Mişcare este cunoscută în general sub numele de mişcarea carismatică. Ea a cuprins nu numai diferite Biserici protestante, ci şi Biserica Romano-catolică. De fapt, cînd cineva poate „vorbi în limbi“ sau cînd cineva a experimentat o „vindecare miraculoasă“, el este acceptat de către carismatici indiferent de Biserica din care face parte sau de concepţiile doctrinare ale acesteia. Dacă nişte membri ai Bisericii Romano-catolice povestesc cum au primit prin „botezul cu Spiritul Sfînt“ o dragoste mai mare pentru liturghie, atunci se ştie că lucrul acesta nu trebuie pus pe seama Spiritului Sfînt, ci pe cea a unui spirit fals.
În anii 1980 a apărut încă o Mişcare în peisajul religios, care face ca învăţăturile false ale Mişcării penticostale, respectiv carismatice să pară şi mai atractive şi periculoase. De ce? Pentru că această Mişcare răspîndeşte aceleaşi doctrine centrale nebiblice ale penticostalilor şi carismaticilor, dar la început a negat orice legătură cu vreuna dintre cele două Mişcări. Prin aceasta, ea a devenit deosebit de atrăgătoare pentru evanghelici şi fundamentalişti care, din cauza învăţăturilor şi practicilor lor greşite, n-au vrut să se identifice cu nici una din grupările amintite [Nota ed.: În general, bisericile independente din România, fondate cu sau fără ajutorul străinilor, fac parte din această nouă Mişcare. De asemenea, toate „centrele creştine“ sunt carismatice].
Impulsul pentru această nouă Mişcare a fost dat în principal de cîteva cărţi şi conferinţe ale Dr. John Wimber, fondatorul bisericilor de tipul Vineyard, precum şi ale Dr. Peter Wagner de la Institutul pentru Creşterea Bisericii din cadrul Seminarului teologic Fuller, care au ajuns cunoscute pretutindeni pe glob în grupările evanghelice. Ambii bărbaţi    s-au influenţat reciproc puternic, iar cînd au făcut experienţa cu diferitele învăţături şi practici în legătură cu „vindecările, semnele şi minunile“, au depăşit curînd chiar şi erorile Mişcării penticostale şi carismatice. Ei afirmau că e necesară alungarea aşa-numitelor „forţe teritoriale“ pentru a îndeplini însărcinarea de evanghelizare a lumii; de asemenea, că Dumnezeu a reintrodus funcţiile de profet şi apostol şi că cei despre care se presupune că au aceste funcţii au primit revelaţii directe de la Dumnezeu pentru Biserică şi au putut să exercite o autoritate divină asupra Bisericii.
Această Mişcare mai nouă este numită adesea „Power-Evangelisation“, „Evanghelizare prin vindecări, semne şi minuni“ sau „Al treilea val al Spiritului Sfînt“. Ecumenice fiind în orientare şi indiscutabil lumeşti în practică, cele „trei valuri ale Spiritului Sfînt“ (penticostali, carismatici şi învăţătorii Mişcării „Power-Evangelisation“) s-au contopit într-o coaliţie puternică ce se răspîndeşte rapid. Aceasta este o mare ameninţare pentru puritatea Bisericii şi Evangheliei.
Alţii s-au ocupat în mod amănunţit cu pericolele Mişcării carismatice, precum şi cu doctrinele şi practicile ei care contravin Scripturii. Intenţia noastră în acest tractat este să notăm pe scurt cîteva dintre pericolele reale ale acestei Mişcări, astfel încît poporul lui Dumnezeu să fie informat şi avertizat în prealabil. Suntem lămuriţi asupra faptului că în această Mişcare sunt mulţi credincioşi adevăraţi. Dar faptul acesta nu micşorează în nici un fel pericolele care sunt conţinute în ea. Este important să examinăm principiile, învăţăturile şi poziţiile acestei Mişcări, şi nu numai indivizii care o alcătuiesc. Cuvîntul lui Dumnezeu trebuie să fie singurul fundament pentru a trage concluzii – nu avem voie să judecăm pe baza relaţiilor personale sau a prejudecăţilor!
Mişcarea carismatică este periculoasă, căci:
1. Ea este gata să privească vorbirea în limbi, viziunile, visele, profeţiile, etc. ca mesaje din partea lui Dumnezeu adresate copiilor Săi. Acesta este un pericol foarte mare. Dacă se acceptă odată „mesaje extrabiblice“ (unele care sunt suplimentare Bibliei, dar care nu contrazic Biblia), nu mai este mult pînă sunt privite ca autentice „mesajele an- ti-biblice“ (unele care contrazic Cuvîntul lui Dumnezeu). Mişcarea carisma-tică a făcut tocmai lucrul acesta şi-l face în continuare! În realitate, toate „mesajele extrabiblice“ sunt „mesaje anti-biblice“, pentru că Cuvîntul lui Dumnezeu ne avertizează în mod concret de adăugarea la Scriptură a ceva (Dt.4:2; Ap.22:18,19). Mişcarea carismatică apără aceste „mesaje extrabiblice, anti-biblice“ pentru ca „să sufle un nou vînt al Spiritului Sfînt“. Carismaticii spun: „Cine ştie ce face Spiritul Sfînt?“
Să nu uităm că Cuvîntul lui Dumnezeu este o revelaţie încheiată şi că a fost dat de Spiritul Sfînt (2.Pt.1:19). Putem fi siguri că Spiritul Sfînt nu Se contra-zice niciodată. Spiritul Sfînt a fost Cel care ne-a avertizat să nu adăugăm ceva Cuvîntului lui Dumnezeu. Prin aceasta, cei care adaugă ceva Cuvîntului lui Dumnezeu nu pot pretinde că sunt autorizaţi şi împuterniciţi de Spiritul Sfînt.
2. Ea îşi încurajează adepţii să rămînă în biserici protestante decăzute, ca şi în Biserica Romano-catolică, Ortodoxă şi altele, care vestesc şi învaţă o Evanghelie falsă, afirmînd că colaborarea în evanghelizare, închinare şi servicii religioase cu sisteme religioase false trebuie să-I fie plăcută lui Dumnezeu dacă acolo sunt prezente aceleaşi presupuse „daruri spirituale“.
Cuvîntul lui Dumnezeu spune limpede credincioşilor că cei care predică o altă Evanghelie sunt blestemaţi (Gal. 1:6,9) şi că cei care au comuniune cu învăţătorii falşi iau parte la lucrările lor rele (2.Io.10,11). Înşelăciunea diabolică prin vorbire în limbi falsă, prin minuni şi alte lucruri asemănătoare ajută la reunirea a ceea ce spune Cuvîntul lui Dumnezeu că trebuie să fie considerat despărţit. Mişcarea carismatică sprijină ecumenismul şi Biserica Romano-catolică prin faptul că trece cu vederea ereziile grosolane ale acesteia de dragul „unităţii în spirit“, fapt care are urmări eterne. Lucrul acesta este foarte periculos!
3. Ea pune un accent nelalocul său şi nebiblic pe vindecarea fizică. De lucrul acesta se poticnesc mulţi credincioşi preţioşi, care sunt învăţaţi în mod greşit că este totdeauna voia lui Dumnezeu ca să vindece. Atît Scriptura, cît şi experienţa ne învaţă că Dumnezeu poate folosi suferinţa fizică în scopul purificării, corectării şi disciplinării (2.Cor.12:7-10; Evr.12:3-11; Iob 23:10). Cuvîntul lui Dumnezeu ne învaţă că El poate vindeca oricînd pe oricine, dar că El nu-i vindecă totdeauna pe toţi.
Apostolul Paul a învăţat acest adevăr cînd Dumnezeu i-a explicat de ce nu-i ascultă rugăciunea triplă pentru vindecare personală (2.Cor.12:1-10); şi de asemenea, cînd unul dintre cei mai fideli colaboratori, Trofim(us), nu l-a putut însoţi din cauza bolii sale. Dacă cerem vindecare pentru noi înşine sau pentru alţii, nu avem voie să uităm vreodată că o asemenea vindecare este totdeauna decizia liberă, independentă a lui Dumnezeu, căci El ştie ceea ce este cel mai bine pentru fiecare dintre copiii Săi. Carismaticii, dimpotrivă, „cer“ şi „pretind“ o asemenea vindecare.
4. În contrast cu predecesoarea ei, Mişcarea penticostală, ea favorizează şi promovează un spirit lumesc în Biserică şi la credincioşii individuali. În loc ca în vorbire, îmbrăcăminte, coafură, frizură, muzică, amuzament, etc. să aspire după o adevărată sfinţenie şi teamă de Dumnezeu, Mişcarea carismatică se făleşte cu metodele ei lumeşti pe care le întrebuinţează ca să-i amuze şi să-i desfete pe propriii ei membri şi să-i atragă pe cei pierduţi. Şi lucrul acesta este foarte periculos. A se citi 1.Ioan 2:15-17.
5. Ea le încurajeză pe femei să-şi părăsească locul dat de Dumnezeu în cămin şi în adunare. Aceasta duce la cămine neglijate, familii zdruncinate şi un talmeş-balmeş în adunările în care femeile preiau funcţii de conducere. În felul acesta, Cuvîntul lui Dumnezeu este călcat în mod făţiş. Este ciudat, inconsecvent şi trist modul în care carismaticii folosesc 1.Corinteni 14 ca să justifice vorbirea în limbi ca fiind un dar al Spiritului Sfînt pentru vremea noastră. În acest capitol scrie clar că „femeile să tacă în adunări“ (1.Cor.14:34). Este periculos să anulezi instrucţiunile date de Dumnezeu în privinţa femeilor – periculos pentru femei, pentru familie şi pentru adunare.
6. Ea învaţă şi promovează aşa-numita „ucidere sau odihnă în Spirit“ (în engleză: slain in the Spirit) – o practică foarte periculoasă, în care unii lideri „pun mîinile“ peste alţi oameni, şi aceştia cad în leşin, cad pe spate, „experimentează forţa“, etc. şi după aceea rămîn timp de secunde sau mai mult inconştienţi sau semiconştienţi. Carismaticii folosesc Ioan 18:6 ca să justifice această practică. Acesta este un alt exemplu de modul în care denaturează ei Scriptura pentru a-şi justifica şi apăra practicile. În Biblie nu există nici un eveniment, nici un exemplu şi nici o instrucţiune pentru această experienţă. Influenţarea prin hipnoză şi dorinţa după o experienţă extrabiblică îi deschide pe oameni fie pentru nişte efecte simulate, fie pentru unele provocate de demoni, care corespund celor existente în ocultism.
7. Ea se laudă cu „minunile“ ei şi foloseşte adesea o asemenea „minune“ ca bază pentru confirmarea unui mesaj sau a comportării unei persoane, chiar şi atunci cînd mesajul sau comportarea sunt nebiblice. Lucrul acesta este periculos, deoarece Biblia ne învaţă limpede că în zilele din urmă va fi o mare înşelare (2.Tim.3:13). Dumnezeu ne previne cu privire la faptul că venirea lui Anticrist va introduce o perioadă „cu tot felul de fapte puternice, semne şi minuni înşelătoare“ (2.Tes.2:9-11). Citim în Apocalipsa 13:3 că rana mortală a Bestiei a fost vindecată şi că a „doua Bestie“ îi înşală pe oameni prin folosirea minunilor, ba chiar are puterea de a da viaţă unei statui (Ap.13:11-18). Mesajul şi metodele cuiva nu sunt confirmate astăzi prin minuni, ci prin armonia cu Cuvîntul lui Dumnezeu. Este periculos să se accepte vreo altă bază de decizie. Părerea că minunile trebuie să însoţească vestirea Evangheliei pentru ca să fie salvaţi astăzi cei pierduţi este în mod clar nebiblică. Singura Evanghelie adevărată despre salvarea realizată numai prin credinţa în Isus Cristos este încă, şi va fi totdeauna „puterea lui Dumnezeu spre salvare“ pentru fiecare om care crede mesajul simplu al Evangheliei (Rom.1: 16). Ca urmare a învăţăturii greşite, mulţi oameni se încred astăzi ca bază a salvării lor în „experienţa“ lor carisma-tică în loc de promisiunile sigure şi de încredere ale Cuvîntului lui Dumnezeu. Ioan 1:12; 3:36; 5:24; Romani 10:13-17.
8. Ea îi zăpăceşte, îi încurcă şi îi înşală pe credincioşi referitor la învăţăturile biblice despre rugăciune. Matei 18:19 („... Dacă doi dintre voi se unesc pe pămînt ca să ceară un lucru...“) este folosit ca bază pentru a revendica vindecare, binecuvîntare financiară sau rezolvare a problemelor. Dar ei nu ţin cont de ceea ce spune Dumnezeu în 1.Ioan 5:14,15 („... Dacă cerem ceva după voia Sa...“). Învăţătura carismaticilor, că nu e niciodată voia lui Dumnezeu ca vreun credincios să fie bolnav sau în vreo nevoie, nu este nici biblică, nici nu se adevereşte în propriile lor lucrări misionare sau experienţe personale. Totuşi, liderii Mişcării carismatice spun tot mereu în întruniri publice sau în programe radiofonice: „Să convenim împreună asupra faptului că fiecare persoană care asistă şi ascultă este vindecată – în Numele lui Isus“. Şi atunci toţi aceşti oameni sunt vindecaţi? Bineînţeles că nu! Prin denaturarea şi întrebuinţarea greşită a pasajelor biblice, ei înşală milioane de oameni.
9. Ea răspîndeşte învăţături periculoase şi nebiblice referitor la puterea actuală a lui Satan şi la poziţia credincioşilor faţă de acest „Prinţ al forţelor atmosferei (văzduhului)“ (Ef.2:2). Liderii carismatici îşi antrenează ascultătorii la nişte adevărate fapte necugetate cînd vorbesc despre faptul că Satan trebuie să fie legat, alungat din oameni şi trimis în Adînc, etc. Ei vorbesc despre „călcarea în picioare“ a lui Satan, despre „gonirea“ lui „din lume“. O asemenea învăţătură nu ţine deloc cont de instrucţiunile date credincioşilor în Scriptură. Noi trebuie să ne împotrivim neclintiţi lui Satan, să ne îmbrăcăm cu toată armura lui Dumnezeu, ca să putem rezista împotriva şiretlicurilor lui şi să putem stinge toate săgeţile lui înfocate (Ef.6: 10-17). N-ar trebui să uităm exemplul biblic al atitudinii arhanghelului Mihael cînd a avut o discuţie contradictorie cu diavolul (Iuda 9).
Noi credem ferm că „vorbirea în limbi“ a încetat odată cu terminarea Scripturii (1.Cor.13:8). Credem ferm că este greşit să susţii un botez cu Spiritul pentru cei credincioşi sau să cauţi unul ca acesta. Biblia ne învaţă limpede că toţi credincioşii sunt botezaţi cu Spiritul Sfînt în Corpul lui Cristos (1.Cor.12:13) şi că cei care nu au Spiritul lui Cristos de fapt nu sunt ai Săi (Rom.8:9). Noi credem ferm că învăţăturile false ale Mişcării carismatice au făcut confuză, nelămurită adevărata şi binecuvîntata învăţătură privind lucrarea Spiritului Sfînt, care convinge lumea cu privire la păcatul ei (Io.16:8-11), îi botează pe credincioşi în Corpul lui Cristos (1.Cor. 12:13), îi mîngîie, îi învaţă şi îi călăuzeşte pe credincioşi în tot adevărul (Io. 14:15-26; 16:7,13) şi „cu care am fost sigilaţi pentru ziua răscumpărării“ (Ef. 4:30). Spiritul Sfînt face o lucrare binecuvîntată şi importantă în viaţa fiecărui creştin, şi noi nu îndrăznim să neglijăm, să restrîngem sau să denaturăm această lucrare minunată. Spiritul Sfînt foloseşte Cuvîntul scris, pe care l-a dat prin apostol şi profeţi, ca să ne călăuzească în tot adevărul. Spiritul Sfînt nu ne va determina niciodată să facem sau să spunem ceva care să fie în contradicţie cu Biblia, Cuvîntul sfînt, infailibil şi etern al lui Dumnezeu (2.Tim.3:16).
În încheiere, cineva poate întreba: „Ce se întîmplă dacă Mişcarea carismatică are dreptate, şi dumneavoastră greşiţi în chestiunea, dacă ‚vorbirea în limbi‘ este pentru astăzi? Este oare posibil ca Dumnezeu să vrea ca poporul Său să posede astăzi acest dar?“
Răspunsul este limpede: Dacă „vorbirea în limbi“ este pentru astăzi, atunci ar trebui să fie practicată şi folosită în conformitate cu Biblia şi nu cum este practicată de Mişcarea modernă a „limbilor“ (1.Cor.12:4-11,28-31); „vorbitorii în limbi“ ar trebui să tacă dacă nu este prezent nici un interpret (1.Cor.14: 28). Cel care vorbea înţelegea ceea ce spunea în limba aceea străină, neînvăţată de el – deci nu era niciodată vorba despre o „bolboroseală neinteligibilă“, un „enunţ neinteligibil în care se amestecă cuvinte din mai multe limbi“. Dacă el sau un traducător nu face inteligibil mesajul sau rugăciunea, cunoştinţa lui nu poate edifica adunarea (1.Cor.14: 4-6,12-17; cf. 12:7). De asemenea, în adunări bărbaţii ar trebui să aibă conducerea, iar femeile să se subordoneze în lucrarea încredinţată de Spirit. În adunare, femeia nu avea voie să „se roage în limbi“ (1.Tim.2:11-12; 1.Cor.14:34). Carismaticii dispreţuiesc aceste adevăruri.
Dacă Mişcarea carismatică ar proveni de la Spiritul lui Dumnezeu, ar arăta capacitate de discernămînt spiritual şi ar chema la despărţirea de profeţii falşi, Bisericile apostate şi practicile care contravin Scripturii. În plus, ea ar expune şi demasca propovăduirea falsă a salvării făcută în Biserica Romano-catolică şi în cea Ortodoxă, precum şi alte erezii propagate de aceste Biserici, şi n-ar avea comuniune cu ele în evanghelizare, rugăciune şi închinare. Din cauza tuturor motivelor de mai sus şi a multor altora, proclamăm această avertizare:
Mişcarea carismatică este periculoasă. Feriţi-vă de ea!