Importanţa roadelor Duhului („după roadele lor îi veţi cunoaşte”)

După ce eşti născut din nou trebuie să-I ceri lui Dumnezeu să te umple cu Duhul Sfânt. Rezultatele locuirii Duhului ar trebui să fie văzute în fiecare viaţă creştină.
Isus a învăţat că caracterul unui om trebuie să fie apreciat după roada Duhului Sfânt în viaţa sa. El a adăugat că în ziua judecăţii, mulţi vor zice că au proroocit, că au vindecat bolnavii, sau chiar au făcut minuni şi vor prezenta aceste lucruri ca dovadă că sunt adevăraţi credincioşi. Totuşi aceşti oameni vor fi judecaţi ca făcători de fărădelegi!
"Nu orişicine-Mi zice: "Doamne, Doamne!" va intra în Împăraţia cerurilor, ci cel ce face voia Tată lui Meu care este în ceruri. Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: "Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi drac îân Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?" Atunci le voi spune curat: "Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi cari lucraţi fărădelege” (Matei 7:21-23).
Dar atunci care este adevărata probă pentru cei ce sunt adevăraţi urmaşi ai lui Cristos? Domnul nu ne-a lăsat în îndoială. Adevărata probă este proba roadelor.
"Păziţi-vă la proroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinlăuntru sunt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele” (Matei 7:15-17).
Aluzia este clară. Chiar dacă un om are daruri deosebite, el nu trebuie urmat dacă nu are roade. Apostolul Pavel consimte deplin cu aceasta. În discuţia sa cu privire la darurile Duhului, după ce îi îndeamnă pe credincioşi să dorească cele mai bune sau cele mai importante daruri, el adaugă, de asemenea, că ei trebuie să caute roadele, altfel darurile nu le vor folosi. "Umblaţi dar, după darurile cele mai bune. Şi vă voi arăta o cale nespus mai bună" (1 Corinteni 12:31). Apoi Pavel continuă şi spune mai mult despre cea mai înaltă calitate şi manifestările, adică roadele ei.
"Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic” (1 Corinteni 13:1-3).

DARUL PROROCIEI ŞI AL ÎNŢELEGERII TUTUROR MISTERELOR NU ESTE SUFICIENT FĂRĂ DRAGOSTE
Prevestirile din prorocii, prezicerile de evenimente îndepărtate din viitor, sunt poate cea mai mare dovadă a inspiraţiei Scripturilor, deşi profeţii înşişi au înţeles puţin din propriile lor prorocii (1 Petru 1:10-12). Pavel a accentuat acest punct spunând că dacă un profet a înţeles toate profeţiile şi toate misterele, dar n-a avut dragoste, nu îi foloseşte la nimic.

MARTIRAJUL FĂRĂ DRAGOSTE NU FOLOSEŞTE
Apoi apostolul Pavel face tabloul unui om care îşi dă toate bunurile sale pentru hrana săracilor şi este chiar binevoitor să sufere martirajul. Desigur, că acela care îşi dă viaţa pentru Evanghelie, este fruntaş pe lista ucenicilor lui Isus. Când Ştefan a fost ucis cu pietre de către duşmanii Evangheliei, a văzut într-o viziune pe Cristos stând la dreapta lui Dumnezeu, ca şi cum i-ar fi zis bun venit. Ştefan a avut o asemenea dragoste pentru duşmanii săi încât s-a rugat: "Doamne, nu le ţinea în seamă păcatul acesta! Şi după aceste vorbe, a adormit" (Faptele Apostolilor 7:60). Şi evident rugăciunea lui a fost ascultată. Saul, instigatorul, care păzea hainele asasinilor, s-a convertit mai târziu. El a devenit marele campion al credinţei creştine.
Dar însăşi martirajul, fără dragoste, nu este suficient. Comuniştii au îndurat şi ei mari greutăţi, s-au expus la mari pericole şi uneori şi-au dat viaţa pentru cauza lor. De ce au făcut-o? Nu din cauza dragostei. Pot exista mai multe motive, în general considerându-se că a existat o revendicare. Comuniştii, în iluzia lor, au dorit ziua în care să poată pune mâna pe putere, precum au făcut bolşevicii în Rusia. Ei au fost gata să moară pentru cauza lor, motivul lor nefiind dragostea, ci propriul interes egoist.

IMPORTANŢA DRAGOSTEI
După ce arată importanţa dragostei în viaţa fiecărui creştin, nu contează cine anume, apostolul Pavel trece şi analizează dragostea pentru a arăta ce înseamnă ea de fapt. În analiza lui Pavel găsim că aşa cum există nouă aspecte ale roadei Duhului, tot aşa dragostea divina are nouă părţi. Să le observăm una câte una. În bisericile de azi este mare nevoie de ele.

1. RĂBDAREA - DRAGOSTEA RABDĂ MULT
"Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie... acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul” (1 Corinteni 13:4,7).
Dragostea îi dă omului putere să rabde când toate lucrurile merg rău. De asemenea îi dă putere să rămână calm şi liniştit când alţii îşi pierd firea. Există oameni cu talente şi posibilităţi nelimitate, dar într-o situaţie neaşteptată intră în panică. Singurul lor mod de reacţie este să devină agitaţi.
Răbdarea este o calitate importantă a dragostei. Ea ia în considerare limitele şi slăbiciunea omenească. Dragostea speră binele pentru fiecare om. Observă cum dragostea mamei arată această calitate, dacă copilului ei îi merge rău şi toţi ceilalţi îşi pierd speranţa cu privire la el, mama va continua să se roage şi să creadă. Adesea rugăciunea ei este ascultată! Răbdarea este o calitate a dragostei divine. Cât de mult avem nevoie de ea, în biserică, astăzi!

2. BUNĂTATEA - DRAGOSTEA ESTE AMABILĂ
Bunătatea este dragostea în acţiune. Oamenii buni nu vor face de bunăvoie rău la nimeni. Nu este plăcerea lor de a face soarta cuiva mai greu de suportat. Bunătatea va orienta oamenii înspre Cristos pe care Îl serveşti. A gândi în primul rând la nevoile altora, demonstrează dragostea creştină. Aminteşte-ţi că Îl reprezinţi pe Cristos şi trebuie să lucrezi întotdeauna în aşa fel încât oamenii să-L vadă pe Cristos în tine şi să dorească să fie ca tine.

3. BUNĂVOINŢA - DRAGOSTEA NU ESTE GELOASĂ
"Dragostea nu pizmuieşte" (1 Corinteni 13:4).
În aceste zile oamenii din lume par a fi interesaţi doar de ei înşişi. Este uşor să devii invidios pe alţii pentru ceea ce ei au (sau pentru ceea ce pot face. Dar aceasta nu este voia lui Dumnezeu.
Dacă vecinii sau prietenii noştri lucrează din greu şi pot să-şi cumpere un lucru nou, noi nu trebuie să avem niciodată invidie în inima noastră pentru că nu putem să ne cumpărăm acel lucru. Mai degrabă trebuie să ne bucurăm împreună cu ei, pentru bunăstarea lor. Dragostea nu pizmuieşte, iar Scriptura zice că trebuie să iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine. Cristos a spus că viaţa omului nu constă şi nu derivă din supraabundenţă, adică a avea mai mult decât necesarul.
Probabil una din cele mai triste lucruri diri lumea de azi este lupta pentru succes. Însă în domeniul spiritual există un pericol şi mai mare. Unii doresc să fie cel mai mare predicator, sau cel mai bun cântăreţ, sau cel mai bine cunoscut membru al bisericii. Atât de des creştinii află că inimile lor nu sunt într-adevăr fericite văzând că Dumnezeu lucrează prin alţii, sau prin alte denominaţii sau grupuri. Ei gândesc că doar biserica lor sau doar denominaţia lor trebuie să progreseze în lucrarea Domnului. Dar dragostea lui Cristos nu are gelozie din cauza binecuvântărilor primite de alţii. Romani 12 ne spune: "Tot aşa, şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Cristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora."
Câteodată chiar fără ca noi să observăm, Satan ne va ispiti să facem lucruri nepotrivite pentru ca noi sau grupul nostru să ajungă deasupra altora. Trebuie să verificăm mereu motivele noastre. Trebuie să ne amintim cuvintele Scripturii şi să rămânem smeriţi. Dacă cineva ne nedreptăţeşte şi ne dă la o parte, suntem ispitiţi cu descurajarea, simţind că nu am primit dreapta recunoaştere pentru munca noastră. Dar trebuie să ne amintim că nu trebuie să devenim geloşi dacă alţii par a fi recunoscuţi, iar noi nu.
Psalmul 75:6-7 spune: "Căci nici de la răsărit, nici de la apus, nici din pustie, nu vine înălţarea. Ci Dumnezeu este Cel ce judecă: El coboară pe unul, şi înalţă pe altul". Este datoria noastră să ne amintim legea dragostei şi să-L lăsăm pe Dumnezeu să recunoască meritele. Dumnezeu spune că putem primi răsplătirile aici, dacă le dorim, dar atunci nu vom primi nimic în cer. În ziua în care Dumnezeu ne va da răsplata cerească, El va face pe cel umil să fie mare, iar pe cei ce au crezut că sunt cei mai mari îi va aşeza la urmă.
Aminteşte-ţi că dragostea nu conţine gelozie şi invidie. Esenţa ei este puritatea în tot ceea ce gândim, spunem şi facem. Dacă gândim, vorbim şi facem ceva pentru alţii, atunci înseamnă că punem dragostea în practică şi nu vom avea timp pentru invidie şi gelozie.

4. UMILINŢA - DRAGOSTEA NU ESTE ÎNGÂMFATĂ SAU MÂNDRĂ
"Dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie".
Dumnezeu doreşte sincer să dea bisericii Sale mai multă putere. Căci El a spus: "Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului" (Faptele Apostolilor 1:8). Biserica are nevoie de putere, pentru a evangheliza lumea. Dar cel mai mare obstacol pentru acest lucru este că Dumnezeu găseşte puţini oameni de încredere. Prea adesea omul, odată ce a câştigat influenţă, devine intolerabil. Alergarea după putere îl face să devină dispreţuitor faţă de drepturile altora. Omul uită că alţii l-au ajutat să aibă succes, şi mai mult decât toate, că fără Dumnezeu el este nimic. Mândria poate distruge tot ce este bun şi decent în om.
Scriptura ne spune că noi înşine nu trebuie să ne înălţăm. "Oricine se va înălţa, va fi smerit; şi oricine se va smeri va fi înălţat" (Matei 23:12). Dacă cineva are un dar deosebit - de exemplu, de a cânta, de a vorbi în faţa altora, de a câştiga suflete, este greşit ca persoana aceea să dispreţuiască pe cei din jurul lui, din cauză că ei nu au aceleaşi talente ca şi el.
Ambiţia rea se vindecă prin dragoste divină. Dragostea nu se îngâmfă, nici nu se mândreşte. Când Dumnezeu a dorit un om care să conducă pe poporul său afară din Egipt, El nu a ales pe ambiţiosul Core, care căuta conducerea, ci pe Moise, cel mai blând om de pe pământ. "Moise însă era un om, foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului" (Numeri 12:3).
Omul acesta a respins oferta lui Dumnezeu, de a ridica un nou popor doar din sămânţa sa (Exod 32:9-10). Din cauza umilinţei sale, Dumnezeu l-a înălţat şi l-a făcut eliberatorul poporului Său din ţara Egiptului. Umilinţa este una din cele mai frumoase calităţi care pot fi găsite la creştin.

5. POLITEŢEA - DRAGOSTEA NU ESTE NEPOLITICOASĂ
"Dragostea... nu se poartă necuviincios".
Dragostea se arată prin modul de comportare. Ne referim la politeţea obişnuită - nu la aşa numitele norme moderne.
Adevărata politeţe este mult mai mult decât tradiţiile societăţii şi protocolul. O femeie poate purta sub braţ o carte de norme de comportare şi totuşi să încalce politeţea cu gura ei sâcâitoare. Un soţ poate da o bună mărturie în biserică, dar acasă face viaţa soţiei sale mizerabilă prin zgârcenia sa. Adevărata politeţe are de-a face cu toate aspectele vieţii. Ea face ca patronul să-şi trateze angajatul aşa cum acesta şi-ar dori. Politeţea va opri pe creştini de a discuta greşelile altora cu un duh de răutate.

6. ALTRUISMUL - DRAGOSTEA NU ESTE EGOISTĂ
"Dragostea... nu caută folosul său".
Pavel, comentând lucrarea din timpul său a scris: "Ce-i drept, toţi umblă după foloasele lor, şi nu după ale lui Isus Cristos" (Filipeni 2:21).
Aceasta este tendinţa omului natural. Dar dragostea nu caută folosul propriu. Ce revoluţie ar fi azi în biserică, dacă oamenii ar zidi pentru Cristos şi nu pentru ei înşişi. Aceeaşi dragoste l-a dominat pe Pavel care a spus: "Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Cristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Cristos” (Filipeni 3:8). Acest fel de dragoste trebuie să fie în biserică azi, dacă dorim să vedem darurile Duhului manifestându-se cu putere.

7. CALMUL - DRAGOSTEA NU ESTE IRITABILĂ
"Dragostea... nu se mânie”
Iată adevăratul test prin care vedem dacă cineva are adevărata dragoste. Pavel nu spune că omul cu dragoste nu va fi provocat niciodată. Uneori Cristos Însuşi s-a mâniat. Odată a luat un bici şi a scos afară din templu pe schimbătorii de bani (Ioan 2:15).
Însă nimeni nu şi-a arătat dragostea mai mult ca El. Cel ce are dragoste divină nu se va irita repede. Unii creştini se mânie deosebit de repede. Omul repede la mânie, va acuza adesea pe celălalt de pierderea controlului - lucru de care el însuşi este vinovat. Doar omul care rămâne calm stăpâneşte situaţia.
Dacă cineva crede că un caracter iute nu este în detrimentul lucrării lui Dumnezeu trebuie să studieze Iacov 1:20. "Căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu".

8. DRAGOSTEA NU ŢINE ÎN SEAMĂ RĂUL CE I S-A FĂCUT
"Dragostea... nu se gândeşte la râu".
Dragostea nu gândeşte în mod negativ. Este trist că unii oameni trăiesc într-o stare de suspiciune constantă. Fiind ei înşişi vicleni, în mod natural sunt suspicioşi asupra altora, din cauză că se aşteaptă ca aceştia să facă ceea ce ei ar face.
În general oamenii răspund în felul în care te aştepţi să răspundă. Arată-ţi încrederea în ei; în mod obişnuit se vor strădui să răspundă încrederii. Desigur acest lucru nu este adevărat întotdeauna. Sunt unii care vor trăda încrederea. Totuşi, pe termen lung, oamenii care au încredere în alţii, vor ieşi cel mai bine. Pe de altă parte dacă cineva îţi face rău, trebuie să fii gata să ierţi acea persoană şi să uiţi acel rău, aşa cum Cristos te-a iertat pe tine.
Odată, Petru l-a întrebat pe Cristos de câte ori să ierte pe cineva. Până la şapte ori? Isus i-a răspuns: "Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte" (Matei 18:22).

9. DRAGOSTEA.NU SE BUCURĂ DE RĂU, CI DE ADEVĂR
"Dragostea... nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr".
Sunt persoane care nu au mai mare bucurie decât de a se bucura de o ştire rea despre alţii. De fapt, ei pot chiar să jubileze când cineva cade, ca şi cum ar obţine un profit din nereuşita acelei persoane. Adevărata dragoste creştină nu se bucură de rău, ci de adevăr. Când David, personajul Vechiului Testament, a auzit de moartea duşmanului său, Saul, în loc să se bucure, el a plâns spunând:
"Fala ta, Israele, zace ucisă pe dealurile tale! Cum au căzut vitejii! Nu spuneţi lucrul acesta în Gat, nu răspândiţi vestea aceasta în uliţele Aşcalonului, ca să nu se bucure fetele filistenilor, ca să nu se laude fetele celor netăiaţi împrejur."
Dacă observăm pe cineva că îi merge rău nu trebuie să-l arătăm cu răutate, nici să fim dispreţuitori sau să ne simţim superiori faţă de el. Trebuie să avem părere de rău pentru acel om, să ne rugăm pentru el şi să încercăm în mod sincer să-l ajutăm dacă este posibil. Când Cristos s-a aflat pe pământ, El nu s-a bucurat niciodată de căderea vreunui om. El a dorit ca nici unul să nu piară. Trebuie să preluăm atitudinea Învăţătorului nostru.

SUMAR
Puterea pe care o are biserica trebuie să fie echilibrată de sfinţenie şi de roadă Duhului. Realizarea schemelor ieftine, inferioare, pentru atragerea atenţiei, folosirea senzaţionalului ca înlocuitor al darurilor Duhului Sfânt, nu este un semn bun. Ambiţia omenească, scăpată de sub control, poate duce la dezastru şi poate aduce rău cauzei creştine. Să lăsăm să se manifeste dragostea. Să lăsăm umilinţa să caracterizeze lucrarea noastră între oameni. Atunci vom vedea creştini cu putere. Atunci vom vedea darurile Duhului lui Dumnezeu manifestate în puritatea şi frumuseţea lor. Atunci biserica îţi va împlini responsabilitatea de a evangheliza lumea şi va fi gata pentru întoarcerea mirelui, Isus Cristos.

P. Popovici