Să fim atenţi să ne hrănim din Cristos

Cum ne hrănim noi din Cristos? 
În primul rând prin Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul scris şi cel devenit trup nu pot fi despărţite unul de altul, şi numai dacă Duhul Sfânt ne descoperă pe Cristos prin Cuvânt, putem să ne hrănim din El. Ne este foarte necesară învăţătura Duhului Sfânt. Noi ne putem învăţa unul pe altul din Scriptură în ce priveşte mintea, dar numai Duhul Sfânt poate să ne înveţe inima. Un om poate avea în cap o mărturisire de credinţă sănătoasă; dar dacă nu este învăţat de Dumnezeu, şi vine necazul, va face experienţa că mărturisirea lui de credinţă nu a-junge. Este nevoie ca adevărul lui Dumnezeu să ne ţină strâns.

Fiecare ştie că celor care iubesc pe Dumnezeu toate lucrurile le slujesc spre bine; dar ce mulţi creştini există care au o inimă morocănoasă şi sunt nemulţumiţi! Duhul Sfânt trebuie să înveţe inima, şi atunci nu va mai fi bombănire sau cârtire. Duhul Sfânt trebuie să ne pună în stare de fucţionare ca să ne hrănim din Dumnezeu, şi atunci vom spune: „Ce mult iubesc eu legea Ta!"
Biblia este o carte foarte ciudată. Aţi observat deja ce spune Dumnezeu în Psalmul l? El ne învaţă o cale pe care trebuie să ne reuşească tot ce facem. Psalm 1:3: „Tot ce face duce la bun sfârşit". Acesta este un cuvânt minunat. Predicatorul trebuie să ducă la bun sfârşit predica din biserică, mama când are grijă de copii, negustorul în comerţ, agricultorul la cultivatul pământu-lui. „Tot ce face duce la bun sfârşit".
Acesta este un cuvânt al lui Dumnezeu, şi în Cuvântul lui Dumnezeu nu există greşeală. Dacă vrea cineva să dovedească o greşeală în Cuvântul lui Dumnezeu, să fie ferm convins că greşeala nu stă în Cuvânt, ci în om.

La o bancnotă mă uit la valoare. Dacă scrie zece lei, cred că are o valoare de zece lei; dar dacă scrie o sută de lei, atunci n-o voi da pentru zece lei. Dumnezeu spune: „Tot ce face duce la bun sfârşit", asta nu înseamnă: „Când şi când îi va reuşi". Dacă nu ne dăm bancnotele drept mai puţin decât scrie pe ele, tot aşa vrem să aşteptăm şi împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu la întreaga lor valoare.

Oare totdeauna duceţi la bun sfârşit lucrurile pâmânteşti şi cereşti, prietenii mei? Dacă nu - de ce? 
Ori nu ai înţeles modul cum se face, ori n-ai apucat-o în credinţă. Atunci să nu te miri dacă nu se potriveşte.
Calea este foarte simplă şi uşoară: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi". Noi avem sfatul lui Dumnezeu în această Carte, nu avem nevoie de sfaturile celor răi. Dar citim şi cercetăm noi zilnic în Cuvântul lui Dumnezeu şi învăţăm să cunoaştem de aici voia lui Dumnezeu?

A doua condiţie este: „El nu se opreşte pe calea celor păcătoşi". Ne căutăm plăcerea printre cei păcătoşi sau printre copiii lui Dumnezeu? „Şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori". Stăm noi să judecăm, sau lăsăm ca Biblia să judece asupra noastră?
Şi dacă nu greşim, mai e un punct aici: „Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui". Se poate afla în ce are plăcere cineva. Dacă vorbeşti cu un tânăr, vei afla curând care este plăcerea lui. Unul vorbeşte despre studiile lui, un altul despre sport. Dacă Scriptura este plăcerea noastră, vom vorbi adesea despre ea şi vom cugeta la ea. Haidem să ne găsim plăcerea în această Carte, haidem să rămânem în Isus. Cu alte cuvinte: să fim atenţi să ne hrănim din Cristos, să ne gândim adesea la El, să ne străduim să-I facem plăcere.

Să rămânem în El şi în viaţa de toate zilele Nu există nimic atât de neînsemnat cu care să nu putem face plăcere Domnului nostru Isus. E bine să ne gândim că El îşi ţine promisiunea: „Nu te voi lăsa şi nu te voi părăsi", şi dacă Isus este într-adevăr totdeauna lângă mine, atunci vreau să fiu atent ca El să Se poată bucura totdeauna de mine.

În urmă cu câţiva ani a venit peste mine ca o iluminare că se poate plăcea Domnului Isus şi în lucrurile foarte obişnuite, chiar şi când cineva îşi spală mâinile şi faţa. Am auzit odată o istorie despre evlaviosul pastor Oberlin. Acesta avea de scris o scrisoare unui om cu totul neinstruit. Atunci l-a văzut cineva cu câtă grijă scria, şi i-a spus: „De ce-ţi dai atâta osteneală? Omul este atât de incult încât nu poate deosebi un scris frumos de unul neglijent". Pastorul Oberlin i-a răspuns: „Isus mă vede peste umăr şi eu fac literele pentru El; n-ar trebui atunci să le fac frumoase?" Mărunţişurile îşi pierd monotonia dacă le facem pentru Isus. A face orice mărunţiş pentru El este o cale de a rămâne în El.

Hudson Taylor