GANDURI DESPRE VIATA SI MOARTE

La batranete majoritatea ajungem la concluzia asta. Se apropie moartea ...
"Omul a separat viaţa de moarte. Intervalul dintre a trăi şi a muri este frica;

A trăi, înseamnă chinul nostru zilnic, blestemul nostru zilnic, suferin­ţa şi confuzia zilnică şi, din când în când, anumite deschideri către zări fermecătoare.
Aceasta numim noi a trăi şi ne este teamă de moartea care pune capăt acestor nenorociri.
Mai curând ne agăţăm de cunoscut, decât să facem faţă necunoscutului - cunoscutul însemnând casa noastră, mobila noastră, familia noastră, caracterul nostru, munca noastră, ştiinţa noastră, singurătatea noastră, zeii noştri.
Noi am acceptat că viaţa înseamnă agonie şi suferinţă, ne-am obişnuit cu acest lucru şi ne gândim că moartea este ceva ce trebuie evitat cu grijă.
Şi totuşi, când ştim să trăim cu adevărat, moartea este extraordinar de asemănătoare cu viaţa.
Nu se poate să trăim fără ca, în acelaşi timp, să nu murim.
Nu putem să trăim dacă nu murim psihologic în fiecare clipă. Acesta nu este un paradox intelectual.
Ca să trăim complet, total, ca şi cum fiecare zi ar fi o nouă frumuseţe, trebuie să murim pentru ziua de ieri, altminteri trăim mecanic, iar o minte mecanică nu poate cunoaşte niciodată ce este iubirea
Pe noi, în general, ne înfricoşează moartea pentru că nu ştim ce înseamnă cu adevărat viaţa.
Nu ştim cum să trăim şi de aceea nu ştim cum să murim.
Câtă vreme ne va fi frică de viaţă, ne va fi frică de moarte.
Omul pe care viaţa nu îl înspăi­mântă, nu se teme că se va găsi intr-o nesiguranţă totală, căci el ştie că lăuntric, psihologic, nu există siguranţă.''
J.K.