FEMEILE GURALIVE

 
Într-o biserică de prin părţile noastre, se găsea mai de mult un căpăstru sau un frâu pentru limbile femeilor, ca să le împiedice de a-şi mai cicăli bărbaţii sau vecinii. Multe lucruri ciudate s-au mai făcut în acele vremuri vechi. Era acest lucru o dovadă despre ceea ce bunul nostru predicator numeşte "înţelepciunea bătrânilor" sau era o unealtă de cruzime fără rost?
"Nu este nimic, se îneacă o femeie!" este o vorbă veche şi răutăcioasă, care ca şi căpăstrul a ieşit din gândul mulţimii, că adică femeile fac mult rău cu limbile lor. Este sau nu aşa? Ion Plugarul vrea mai bine să lase pe alţii să răspundă, pentru că trebuie să mărturisească: nici el nu poate să ţină un secret şi că şi lui îi cam place să stea puţin de vorbă, ca oricare, numai că nu-i place să critice cu asprime pe alţii, iar bârfelile, care le plac unora atât de mult, nu le poate suferi. Ion întreabă pe oamenii mai înţelepţi decât el: Sunt femeile în această privinţă mai rele decât bărbaţii? Se spune că cea mai frumoasă podoabă pentru o femeie este tăcerea, dar această podoabă este foarte puţin purtată. Este aşa? Este adevărat că femeia numai ce nu ştie, aceea nu spune? Sunt oare limbile femeilor ca şi cozile mieilor, mereu în mişcare? Este o vorbă: Vulpea este numai coadă şi femeia numai limbă. Este aceasta o minciună sau nu? Este oare fără noimă acea rugăciune de demult: "Fereşte-mă, Doamne, de tunuri grele şi de gura femeilor?" Din partea lui, Ion are o femeie bună şi liniştită, al cărei glas îi este atâta de plăcut, că nu-l poate auzi îndeajuns. De aceea nici nu este un judecător nepărtinitor în această chestiune. Are însă şi această temere, că alte femei mai degrabă predică decât se roagă şi n-au nevoie să bea o cafea tare, ca să pună în mişcare roţile morii lor. Dar ce este bun pentru gâscă este şi pentru gâscan şi unii bărbaţi flecăresc tot aşa ca şi femeile.
Ce pagubă că nu se pune un bir pe vorbe! Ce venituri ar avea statul dintr-asta! Din nefericire însă, vorbirea este scutită de bir. Şi, dacă ar fi să se plătească dublu pentru minciuni, cu aceasta statul şi-ar plăti toate datoriile. Cine să adune însă banii? Zvonul public este un mincinos public. A vorbi din auzite, înseamnă a minţi pe jumătate. O istorie nu se scurtează povestind-o la alţii. Ca bulgărele de zăpadă care se tot măreşte rostogolindu-se, aşa se măreşte zvonul. Cine vorbeşte mult, minte mult. Dacă oamenii ar spune numai ceea ce este adevărat, ce lume paşnică am vedea! Rareori tăcerea face rău, însă vorbirea este de multe ori o urgie. Tăcerea este înţelepciune şi, dacă mustram pe oameni cu această măsură, atunci puţini bărbaţi şi puţine femei sunt înţelepţi. Apele adânci sunt liniştite, pe când gârlele seci fac zgomot mare şi aceasta este o dovadă cât de mare este numărul proştilor. O gură deschisă arată un cap sec. Dacă lada ar avea în ea aur şi argint, n-ar sta mereu deschisă. Vorbirea vine de la sine, însă ca să stai liniştit este nevoie de o bună creştere. Totuşi respectul faţă de adevăr ar trebui să pună oricărui om cinstit un frâu în gură şi oricărei femei evlavioase o zăbală la limbă.
Dacă este neapărată nevoie să vorbim, atunci măcar să ne ferim de bârfeală şi să nu facem spume la gură vorbind de altul. Defăimarea poate să fie o plăcere pentru cei ce povestesc istorii, însă este moarte pentru cei bârfiţi. Cu limba putem să săvârşim un omor tot atât de bine ca şi cu mâna. Cel mai mare rău pe care poţi să i-l faci altuia, este să-i dărâmi bunul lui nume sau cum zicea cutare om către câinele lui: "N-am să te bat, n-am să te ocărăsc, dar am să-ţi pun un nume rău." Nu toţi cei lătraţi de câini sunt hoţi; de cele mai multe ori însă se dau la ei ca şi cum ar fi hoţi, deoarece lumea crede că, mai peste tot unde iese fum, trebuie să fie foc şi că ce spune oricine trebuie să fie adevărat. Să fim deci cu luare aminte să nu facem rău cuiva tocmai în locul cel mai delicat, care este bunul său nume, pentru că este greu să te curăţi de noroi când ai fost împroşcat cu el şi când cineva te-a scris în cartea neagră, greu să mai fie şters de acolo. Dacă vrem să fim siguri că nu spunem decât ceea ce este drept, să vorbim cât mai puţin, căci dacă păcatele oamenilor ar putea să fie împărţite în două, s-ar vedea că jumătate din ele sunt păcate cu gura. "Dar cine nu greşeşte în vorbire, este om desăvârşit şi-şi poate ţine în frâu tot trupul"
Voi, limbuţilor, şi voi, guralivelor, lăsaţi-vă de meseria urâtă a pârii! Nu fiţi mai departe în mâna Diavolului nişte foale cu care aţâţă focul certei. Încetaţi de a mai asmuţi pe oameni, unii împotriva altora! Dacă nu puteţi să vă tăiaţi puţin din limbă, cel puţin presăraţi peste ea sarea harului! Slăviţi mai mult pe Dumnezeu şi mustraţi mai puţin pe oameni! Orice gâscă poate să gâgâie, orice muscă poate să găsească o rană, orice butoi gol poate să facă zgomot şi orice mărăcine poate să rupă carnea unui om. Dacă însă vă ţineţi gura închisă, nu va intra nici o muscă în ea şi nici nu va ieşi din ea o vorbire de rău. Gândiţi-vă mult şi vorbiţi puţin. Fiţi iuţi la treabă şi înceţi la vorbire. Mai presus de toate, rugaţi pe Dumnezeul oricărui har să vă pună o strajă la buze.

Spurgeon