CĂRĂMIZILE CĂSNICIEI

Legământul
de Scott & Cheri Scheer

Veţi trăi împreună sfânta taină a căsniciei? Vă veţi iubi, vă veţi consola, vă veţi respecta şi vă veţi cinsti şi veţi fi alături la bine şi la rău, în boală şi în sănătate; şi, renunţând la orice altceva, vă veţi păstra unul pentru celălalt atât cât veţi trăi? Dacă asta doriţi, răspundeţi: "Da."
Ce se întâmplă cu "da"-urile? Trăim într-o societate în care auzim mereu "nu vreau", "nu pot", "nu fac". Să ne amintim de vremurile când cuvântul omului era luat drept zălogul lui. Când o persoană spune: "Voi face", sau "vreau", nu înseamnă că spune "se poate", "aş putea", "poate", "cine ştie!" înseamnă că va îndeplini cu siguranţă ce a spus, fără nici o urmă de îndoială. "Da"-ul acesta rostit la cununie este cel mai mare dintre toate da-urile. El înseamnă că orice voi face, voi face întotdeauna pentru tine. Te-ai gândit vreodată la acest lucru? "Pentru totdeauna" este un timp luuuuunnnnnngggg! S-ar putea să fie vorba despre cincizeci sau şaizeci de ani în care să ai de foarte multe ori ocazia sau să fii provocat să regreţi că ai spus acel "da". Dar esenţialul este că ai făcut-o; ai rostit "da"-ul şi ai avut probabil mulţi martori. Domnişorul, domnişoara de onoare, precum şi toţi invitaţii te-au auzit spunând "da". Mai mult decât ei, te-a auzit Dumnezeu când ai spus "Da!" Este important să înţelegem că o căsătorie este un legământ, nu un contract. Un contract este o înţelegere între părţi, care are la bază anumite condiţii şi clauze, şi care poate fi anulat prin consimţământ mutual, dacă aceste condiţii sau clauze nu au fost respectate. Un contract are răspundere limitată şi are ca fundament lipsa de încredere. Un legământ are obligaţii şi răspunderi nelimitate şi se fundamentează în totalitate pe încredere. Termenul "legământ" îşi are originea în Biblie şi are întotdeauna sensul de înţelegere permanentă. Legămintele lui Dumnezeu cu omul nu conţin părţi neclare sau clauze omise.
Căsătoria este cel mai sfânt dintre toate legămintele omeneşti. Dacă există vreun "da" care nu ar trebui rostit cu uşurinţă, acela este "da"-ul de la căsătorie. Familia şi naţiunea plătesc un preţ extraordinar pentru desconsideraţia manifestată faţă de cel mai sfânt legământ. O dată cu ruperea legământului pecetluit prin acest mic cuvânt "Da" au fost îndurerate multe inimi. Nu aceasta a fost intenţia lui Dumnezeu cu privire la căsătorie. El a oferit un plan mai bun, o cale mai bună. Biblia însăşi este împărţită în două părţi: Vechiul Legământ şi Noul Legământ. Vechiul Legământ sau Vechiul Testament sunt relatarea a ceea ce a făcut Dumnezeu pentru copiii lui Israel, precum şi legămintele făcute cu aceşti oameni înainte de naşterea lui Cristos. "Dar cu tine fac un legământ; să intri în corabie, tu şi fiii tăi, nevastă-ta şi nevestele fiilor tăi împreună cu tine... Fac un legământ cu voi că nici o făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului şi nu va mai veni potop ca să pustiască pământul. Şi Dumnezeu a zis: "Iată semnul legământului pe care-l fac între Mine şi voi şi între toate vieţuitoarele care sunt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci: curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ" (Geneza 6:18, 9:11-13). în relatarea Genezei, aflăm că Dumnezeu a încheiat un legământ cu Noe, un om neprihănit. Noe a fost cruţat când pământul a fost distrus de potop, pentru că era un om după voia lui Dumnezeu. A fost un om al legământului, făuritor şi păstrător al legământului. Dumnezeu face cu Noe un legământ prin care îi promite că el şi familia lui vor fi salvaţi, dar şi că nu va mai nimici niciodată pământul prin potop. Iar această promisiune făcută era un legământ valabil pentru toate generaţiile viitoare. Şi pentru aceasta s-a dat un semn, aşa cum s-a întâmplat cu cele mai multe legăminte făcute de Dumnezeu, un fel de simbol, act sau ritual care să rămână ca aducere aminte a legământului făcut, în cazul lui Noe, semnul a fost curcubeul care ne aminteşte şi astăzi de acel legământ. "Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia, Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţiei tale după tine. Acesta este legământul Meu pe care să-l păziţi între Mine şi voi şi sămânţa ta după tine; tot ce este de parte bărbătească între voi să fie tăiat împrejur... şi acesta să fie semnul legământului dintre Mine şi voi” (Geneza 17:7,10-11). în exemplul de mai sus, observăm că Dumnezeu încheie un legământ cu Avraam şi cu întregul popor al lui Israel. Dumnezeu îi oferă lui Avraam promisiunea unui pământ binecuvântat, precum şi belşug pentru el şi urmaşii săi. Dar în acest legământ se formulează o condiţie: copiii lui Israel trebuie să-I fie credincioşi şi dedicaţi lui Dumnezeu, precum şi să respecte tăierea împrejur. Sângele joacă un rol important în cele mai multe legăminte încheiate în Vechiul Testament. Sângele era viaţa; fără sânge nu exista viaţă. Putem vedea în întregul Vechi Testament că sângele legământului este o temă care se repetă. De obicei când se făcea un legământ, el era pecetluit prin sacrificarea unui animal. Preţul sângelui este expresia seriozităţii legământului. Cel care încheia un legământ trebuia să îşi pună mâinile pe capul animalului, ca un act de transfer. Acest gest însemna că cel care făcea legământul şi-ar fi dat viaţa pentru ca acest legământ să fie dus la îndeplinire. Practica aducerii cu regularitate a jertfelor în Vechiul Testament amintea poporului Israel de legămintele făcute cu Dumnezeu şi de seriozitatea lor. La tăierea împrejur, Dumnezeu a cerut pentru prima dată ca sângele cu care se pecetluia legământul să fie sânge omenesc. A fost ca un semn de aducere aminte pentru cei care au făcut legământul. Vechiul Legământ a luat sfârşit cu cea din urmă jertfă personală - jertfa lui Cristos care Şi-a dat viaţa Sa. Crucea a rămas până astăzi un simbol al sacrificiului şi al sângelui care a curs pentru mântuirea noastră. "Voi să slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru, şi El vă va binecuvânta pâinea şi apele, şi voi îndepărta boala din mijlocul tău. Nu va fi în ţara ta nici femeie care să-şi lepede copilul, nici femeie stearpă. Numărul zilelor tale îl voi face să fie deplin” (Exodul 23:25-26). Cele mai multe dintre legăminte sunt condiţionale, în cazul acestui legământ, Dumnezeu le cere copiilor Săi să îi slujească. De ce n-ar vrea ei aşa ceva? Bună întrebare! Slujirea lui Dumnezeu aduce binecuvântarea belşugului, a sănătăţii, a urmaşilor şi a unei vieţi îndelungate. "Ionatan a făcut legământ cu David, pentru că-l iubea ca pe sufletul lui. A scos mantaua pe care o purta, ca s-o dea lui David; şi i-a dat hainele sale, chiar sabia, arcul şi încingătoarea lui” (1 Samuel 18:3-4). în legământul dintre Ionatan şi David are loc un schimb de lucruri. Ei îşi schimbă mantalele (care erau un semn al poziţiei lor de autoritate şi în acelaşi timp simboluri ale bogăţiei lor)., săbiile şi arcurile (semn al protecţiei)., cingătorile (expresia vulnerabilităţii sau a deschiderii unuia faţă de celălalt, precum şi a dedicării faţă de urmaşi). Esenţialul era "ce-i al meu e şi al tău, am să te apăr pe tine şi pe copiii tăi". "Pentru că Domnul a fost martor între tine şi nevasta din tinereţea ta, căreia, acum nu-i eşti credincios, măcar că este tovarăşa şi nevasta cu care ai încheiat legământ! Nu ne-a dat unul singur Dumnezeu suflarea de viaţă şi ne-a păstrat-o? Şi ce cere acel Unul singur? Sămânţă dumnezeiască!" (Maleahi 2:14,15).
Căsătoria este un legământ. Este cel mai sfânt legământ. Putem extrage multe învăţături din citatele şi exemplele pe care le-am dat. Însă, pentru a le face să fie eficiente în vieţile noastre, trebuie să luăm hotărârea de a ne supune Cuvântului lui Dumnezeu mai mult decât propriilor noastre emoţii şi dorinţe sau obiceiurilor acceptate de lumea din jurul nostru.
Legământul de căsătorie este un legământ pe viaţă. Cristos ne-a spus că în cer nu vom mai fi căsătoriţi. Angajamentul pe care îl facem se referă la viaţa noastră de aici, de pe pământ. Planul pe care Dumnezeu l-a avut în vedere şi care era perfect a fost ca aici să nu existe divorţ. Isus afirmă că divorţul a fost îngăduit din pricina împietririi inimilor, în divorţ, de cele mai multe ori, unul dintre soţi alege să nu ierte. Nu chiar întotdeauna se întâmplă astfel, dar aşa este în majoritatea cazurilor. Dumnezeu ne cere să ne iertăm unii pe alţii, pentru ca şi noi să fim iertaţi de El. Chiar şi în cazul adulterului, cel mai bun lucru ar fi să ierţi şi să cauţi să depăşeşti o astfel de situaţie. Harul lui Dumnezeu este suficient de mare pentru a-ţi acoperi toate lipsurile şi a-ţi vindeca toate rănile. El îţi poate reda forţa ca "să alergi mai departe în cursă".
Legământul căsătoriei este valabil de-a lungul generaţiilor. În ultimele decenii, cel mai important factor de distrugere a societăţii a fost divorţul. El este una dintre cele mai teribile cauze care distruge familie după familie. De obicei, copiii sunt afectaţi mai mult decât părinţii lor. Divorţul poate aduce blestemul peste generaţiile ce vor urma şi numai puterea salvatoare a Domnului Isus îl poate schimba. Pe de altă parte, un cuplu în care cei doi rămân credincioşi legământului făcut, poate aduce numai binecuvântări peste urmaşii săi, din neam în neam.
Legământul căsătoriei cuprinde totul. Legământul căsătoriei presupune să renunţi la drepturile tale. Când spui "Da", ar trebui să însemne „Îţi dau tot ce am eu. Îţi dau trupul meu, banii mei, bunurile mele, visurile mele; am să te apăr, chiar dacă ar trebui să-mi dau viaţa pentru tine. Am să fiu sincer cu tine şi voi fi fără ascunzişuri faţă de tine în orice privinţă".
Legământul căsătoriei este sub semnul sângelui. Dintre toate vieţuitoarele, femeia este singura fiinţă care are himen. Dacă o femeie rămâne fecioară până la căsătorie, exceptând cazurile când vreo traumă îi afectează himenul, ea va sângera în timpul consumării actului de unire cu soţul ei. Iată un alt motiv care relevă importanţa principiului abstinenţei. La facerea femeii, Dumnezeu a fost foarte minuţios. Raporturile sexuale sunt îngăduite numai în cadrul căsătoriei. Acest act trebuie să fie pecetea celui mai preţios dintre legăminte. După angajamentul afectiv al inimii, urmează angajamentul verbal, iar apoi sigiliul fizic prin păşirea în relaţia sexuală. Nu uita că pentru Dumnezeu căsătoria este deosebit de importantă şi se află sub semnul sângelui Său. Dacă nu ai fost virgină când te-ai căsătorit, trebuie să-I mărturiseşti aceasta lui Dumnezeu şi să primeşti iertarea Lui. Dumnezeu este un restaurator. El poate reda candoarea, inocenţa şi sfinţenia căsătoriei tale.
Tradiţiile ceremoniei de nuntă. Cele mai multe obiceiuri de nuntă îşi au rădăcinile în legământ. Cu toate acestea, multe cupluri nu înţeleg adevărata semnificaţie a celor mai multe dintre ritualuri.
Locul pe care trebuie să-l aibă părinţii. Părinţii trebuie să joace un rol important în căsătorie. Rolul lor începe o dată cu creşterea copiilor. După aceea urmează formarea lor, să le sădească în inimi dragostea pentru Dumnezeu şi să le dea sfaturi când sunt în perioada de dinainte de căsătorie, într-un cămin creştin, binecuvântarea şi sprijinul părinţilor în noua legătură sunt deosebit de importante. Astfel, părinţii sunt invitaţii de onoare, ei supraveghează şi aprobă tot ce se întâmplă.
Locul familiilor celor doi. Este reprezentativ ca, în orice legământ, fiecare familie, clan sau trib să îşi dea aprobarea şi să-i sprijine pe membrii familiei care păşesc într-o astfel de unire.
Mirele intră primul în sală. Mirele este iniţiatorul. El ar trebui să fie primul care să ceară tatălui mâna fetei. El este cel care trebuie să-i facă propunerea fetei. El intră primul pentru a-şi aştepta şi primi mireasa, tot aşa cum Cristos îşi aşteaptă în ceruri mireasa Sa, biserica.
Tatăl îşi conduce fata. Acest gest semnifică acordul pe care şi-l dă tatăl pentru legământul dintre cei doi. El mai simbolizează transferul autorităţii şi responsabilităţii asupra fetei, de la el, ca tată, la soţul ei. În acelaşi fel, tatăl mirelui poate să-şi prezinte fiul miresei. El dovedeşte astfel că şi-a educat copilul în aşa fel încât să fie un om de cuvânt, învăţându-l răspunderile care-i revin ca soţ. Procedând astfel, amândoi părinţii pecetluiesc legământul pentru binele familiilor lor.
Rochia albă de mireasă. Folosirea albului simbolizează puritatea şi sfinţenia legământului căsătoriei. Cei mai mulţi oameni consideră că albul este reprezentativ pentru virginitatea miresei. Este un gând frumos şi poate fi adevărat - dar curăţia legământului este adevărata intenţie a ţinutei albe.
Strângerea mâinii drepte a celuilalt. Strângerea mâinii drepte este de obicei semnul încheierii acordului sau legământului. Mâna dreaptă a fost din cele mai vechi timpuri mâna cu care se ţinea sabia, întinderea mâinii drepte simboliza pacea şi securitatea. Ideea era că atunci când mâna care ţinea sabia era ocupată pentru a încheia un acord de pace, ea nu mai putea fi folosită pentru a începe un atac sau o ofensă.
Inelele de nuntă. Cele mai multe dintre legămimtele" Vechiului Testament au un fel de semn de aducere aminte - curcubeul, un altar etc. Verigheta este semnul de aducere aminte a legământului făcut. Ea reprezintă pentru ceilalţi un semn că această persoană a fost cerută de altă persoană şi-i aparţine acesteia.
Purtarea vălului. Aceasta arată exclusivitatea relaţiei. Ea se păstrează numai pentru privirea lui.
Declararea soţului şi a soţiei. Este anunţul către toţi martorii că cei doi au fost dăruiţi unul altuia şi legământul a fost încheiat. Ceilalţi trebuie de-acum să stea deoparte.
Semnarea în cartea oaspeţilor. Este un gest pe care îl fac cei care au fost martori la legământul celor doi. Martorii au rolul de a ajuta ca legământul să fie ţinut, faţă de oricine ar încerca să intervină sau să-i despartă pe cei doi. Când invitaţii semnează în cartea oaspeţilor, ei spun de fapt: "Da, am văzut, ei au încheiat un legământ. Nu te amesteca".
Împărţirea unul altuia din tort. Termenul evreiesc pentru legământ însemna de fapt a dărui hrană, împărtăşirea hranei simbolizează dăruirea bunurilor fiecare celuilalt. Ea mai înseamnă că fiecare primeşte lucruri bune. Să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru revelaţia Sa cu privire la legământ. Primii noştri ani de căsnicie au fost presăraţi cu probleme financiare, mutări dese, schimbări de locuri de muncă, atitudini egoiste şi copii. Am experimentat provocările unor momente tensionate când părea mult mai uşor să evităm conflictul şi să ne despărţim. Numai mila lui Dumnezeu şi legământul pe care l-am făcut ne-au ajutat să rămânem împreună. Cuvântul "D" n-a fost îngăduit în vocabularul nostru. Şi ne-am decis să înfruntăm împreună toate provocările! Nu ne-am hotărât de la o zi la alta sau de la un conflict la altul dacă să mai stăm sau nu împreună. Această decizie am luat-o la 14 august 1971, atunci când înaintea lui Dumnezeu şi a unei biserici pline de martori am spus "Da".