 |
Ceea ce aţi auzit dumneavoastră de când m-am urcat aici, asta aud şi eu în capul meu, când cineva pronunţă cuvântul strategie şi îmi cere să-mi exprim o opinie. Liniştea poate fi uneori un atribut al complexităţii. Bine, acum la mine n-a fost chiar linişte pentru că îmi auzeam inima bătând din cauza emoţiei.
N-am însă de gând să tac pentru tot restul timpului alocat, aşa că am să încep cu o observaţie strategică: în panelul de vorbitori de astăzi suntem numai bărbaţi iar acest eveniment a fost organizat de trei femei – Afrodita, Georgeta şi Cosmina, cărora le mulţumesc pentru invitaţia de mă adresa dumneavoastră astăzi.
Nu mi-e clar dacă e vorba de teama de substituţie sau de rivalitatea din industrie sau de bariere la intrare, dar îmi vine să zic că rezultatul nu e cel mai bun. Ar fi fost mai bine să ascultăm astăzi şi de femei.
Studiind o parte din cele scrise de domnul Porter am înţeles că un element foarte important al strategiei este diferenţierea, aşa că eu am să mă diferenţiez printr-un discurs nu doar fără slide-uri, ci şi fără cifre. Nu pentru că ele nu sunt importante - ca director, vreme de 12 ani, al Institutului de cercetare de piaţă GfK Romania, le-am folosit din belşug – ci pentru că nici despre ele nu vreau să vă vorbesc astăzi.
Azi aş dori să fac o legătură între strategia unei ţări, strategia de business a companiilor de succes şi strategia personală a oamenilor de succes. Simplificând puţin, prin companie de succes înţeleg o companie care are venituri din ce în ce mai mari iar prin om de succes înţeleg o persoană care se bucură din ce în ce mai mult de veniturile pe care le are. Printr-o ţară de succes înţeleg Austria.
De doi ani conduc Asociaţia Erudio, care organizează un program de Leadership Creativ de trei luni, la care participă lideri de companii şi de departamente, atât antreprenori cât şi angajaţi. Suntem la a patra serie, şi nu pot să nu constat, că în fiecare serie, au existat între cursanţi oameni cu o remarcabilă capacitate de a concepe şi pune în practică strategii de business, care însă, uitaseră aproape cu totul de ei ca oameni, în acest proces. Luaţi de val, de target-uri, de deadline-uri, de market share-uri şi de alte uri, uităm câteodată de oamenii care trebuie să le supravieţuiască pentru a le face posibile şi pe cele de anul viitor.
Strategia de business e o sintagmă relativ nouă în România, strategia personală e una încă şi mai nouă.
La începutul acestei săptămâni am avut bucuria să văd, pentru prima dată, o schiţă de strategie de viaţă, pe următorii 10 ani a unei persoane de 24 de ani, Gabriela Tokacs, colega mea de la Erudio. Am ajutat-o puţin în procesul iniţial de lămurire cu ea însăşi dar rezultatul, pus în două pagini, m-a lăsat mască. Să mă ierte traducătorii pentru expresie dar chiar aşa am rămas în fata ecranului. Când mi-am revenit, mi-am dat seama că sunt invidios şi instantaneu mi-am dorit să se predea lucrul ăsta la şcoală, ca să nu mai întâlnim la interviurile de angajare atâţia tineri al căror orizont de aşteptare şi interes, legat de viaţa lor, nu trece de câteva săptămâni.
Cred că strategiile de business din România ar avea mult de câştigat dacă ar introduce cât mai devreme în calcul factorul uman şi educarea lui pentru a gândi strategic. Nu învăţăm asta nicăieri pentru că nu avem de la cine. Dacă sistemul de educaţie ar fi fost competent pe acest subiect nu ar mai fi produs astăzi atâţia absolvenţi nedumeriţi despre rolul lor în viaţa lor. Dacă elita noastră politică, şi îmi cer scuze faţă de cuvântul elită pentru alăturare, ar fi fost competentă pe acest subiect, n-am mai căuta astăzi, după aproape două decenii de capitalism, să aflăm răspunsuri la întrebările: cine suntem noi, ca naţiune şi ce avem de oferit restului lumii.
Aşadar, ne place sau nu, responsabilitatea pentru introducerea şi clarificarea conceptului de strategie pe agenda cât mai multor organizaţii şi instituţii din România revine în principal companiilor private. Oamenilor ca noi, care ne-am adunat astăzi aici pentru că înţelegem că munca la întamplare, după ureche, e o enormă risipă de resurse. Şi suntem dispuşi să investim într-o soluţie. Trebuie să recunoaştem că ne aflăm într-o postură dificilă. Am venit aici şi plătim ca să înţelegem mai bine ştiinţa strategiei iar după ce plecăm de aici va trebui să plătim şi ca să-i facem pe alţii să o înţeleagă. Nu văd însă altă cale strategică.
Apropo de cuvântul strategie, nu ştiu dacă vi se întâmplă şi unora dintre dumneavoastră, dar eu, de multe ori, când îl tastez, scriu mai întâi startegie şi apoi corectez şi scriu strategie. Am încercat să interpretez inversiunea şi nu pot decât să-mi imaginez că, în mintea mea, startul şi strategia sunt în acelaşi loc. Adică nu prea pot începe ceva dacă nu am în faţă, cât de cât, o hartă a drumului pe care vreau să merg, unde vreau să ajung şi cam ce e de jur împrejur.
Dar când mă uit în jur, în viaţa publică românească, nu prea văd mulţi care să meargă cu harta. Cred că sloganul nostru de promovare externă “România – mereu surprinzătoare” de aici vine: nu ştim niciodată unde o să ajungem, doar că, fiind structuri optimiste, încercăm să ne bucurăm de fiecare dată de surpriză.
Pe de alta parte, nici nu e aşa de surprinzător că nu ştim unde vrem să ajungem, pentru că, în ultimii două mii de ani, noi nici n-am vrut să ajungem nicăieri. Am vrut doar să stăm liniştiţi pe loc. Dar n-am putut, pentru că a trebuit să ne apărăm în continuu de cei care, având hărţi, vroiau să ajungă aici sau să treacă pe aici.
Asta e o dilemă de substanţă: cum poţi motiva un popor să-şi facă o strategie, iar am scris startegie, ca să ajungă undeva, dacă el vrea doar să stea pe loc. Când învăţăm de mici că cea mai mare calitate a noastră e că suntem ospitalieri. Adică îi primim bine pe cei care au un drum.
Din perspectiva celor de mai sus mă bucur enorm că au apărut companii româneşti care se extind în regiune. În sfârşit, unii dintre noi, au şi pun în practică o strategie de cucerire, nu doar de apărare. M-aş bucura însă şi mai mult dacă aceste companii ar construi pe această extindere studii de caz care să facă parte din curicula de predare a afacerilor în toate liceele şi facultăţile din România. Ne-ar ajuta pe toţi să îi convingem şi pe ceilalţi că succesul bazat pe strategie e mult mai consistent şi mai durabil decât cel bazat pe noroc, relaţii sau şpagă.
Concluzia scurtei mele expuneri este următoarea: cheia succesului e o bună strategie însă principala provocare de care ne lovim în România este capacitatea oamenilor de a gândi în sens strategic, de a vorbi aşa şi de a acţiona ca atare.
În timp ce aşteptăm o strategie naţională sau una a organizaţiei în care lucrăm, ne-ar prinde foarte bine să reuşim creionarea unei strategii la nivel personal, pentru noi şi pentru cei de lângă noi.
Relaţia de cauzalitate ar fi mai naturală: de la persoană, la organizaţie şi apoi la ţară.
Apelul meu este înspre o proporţie mai mare a componentei strategice în programele de training şi instruire, ca să fim din ce în ce mai mulţi cei care nu mai trăim la întâmplare. Mulţi dintre noi ne-am asumat roluri de leadership în diverse organizaţii şi ne străduim să dăm acestor organizaţii o direcţie strategică. În acest proces, ar fi util să ţinem cont că strategiile sunt despre business-uri iar leadershipul despre oameni. Leadershipul bazat pe strategie ar trebui să aşeze lucrurile în ordinea lor firească.
Vă mulţumesc!
sursa ERUDIO
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
HTML