Iubeşte-mă Doamne, că inima mea…
Prea tristă şi singură creşte.
Iubeşte în Tine, tot ce aş vrea…
Uraste ca-n mine din tine nu este
Primeşte-mă Doamne, de nu e târziu
Şi porţile milei sunt încă deschise,
Sărută-mă nu ca pe-un fiu…
Ci doar ca argat fără vise.
Renaşte-mă Doamne, din lacrima Ta
Că lacrima mea e secată…
Atinge-mi doar podul palmei cu ea…
Şi n-am să mai mor niciodată.
Şi creşte-mă Doamne, prin Fiul ce-l dai
În fiece zi să-mi fie comoară…
Să pot să mă-nalţ pe-al cerului plai
Cu inima Lui în inima-mi goală.
Iubeşte-mă Doamne, de eu nu iubesc,
Că poate…nu ştiu sau nu şti-voi vreodată…
Fii urma spre pasul pe care-l păşesc…
Şi totul, pe cari l-am dorit viaţa toată!
scrisa de Daniela Bojor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
HTML